Carismaticul lider al partidului de extremă stângă Syriza, care ar putea determina soarta euro, va începe astăzi un turneu în principalele capitale europene sub sloganul „este timpul să vorbim”.
În cadrul unui interviu acordat înainte de prima sa vizită în străinătate după succesul surprinzător din cadrul scrutinului din 6 mai, când partidul său s-a clasat al doilea în preferințele electoratului, Alexis Tsipras și-a menținut atitudinea ostilă față de condițiile acordului de salvare financiară, atitudine care a sedus tineretul grec dar a și provocat îngrijorare în cadrul guvernelor europene.
Dialog cu stânga europeană
Însă, Tsipras, a întins și o ramură de măslin către liderii europeni, insistând asupra faptului că el dorește menținerea Greciei în cadrul zonei euro. Tsipras și-a manifestat disponibilitatea de a găsi un compromis cu liderii europeni care-i împărtășesc vederile politice, ostilitatea față de măsurile de austeritate și nevoia de a stimula creșterea economică, el făcând aluzie la Francois Hollande, noul președinte socialist al Franței, anunță agenția de știri Reuters.
„Principalul motiv al acestui turneu este ca să arătăm guvernelor acestor importante țări europene, Franța și Germania, cine suntem noi de fapt: imaginea care s-a transmis despre noi în Europa a distorsionat ceea ce noi reprezentăm și dorim de fapt”, a declarat Tsipras pentru Reuters.
În cadrul acestei vizite, Tsipras nu se va întâlni cu oficialii guvernamentali ci cu membrii partidelor de stânga din Franța și Germania, inclusiv cu Jean-Luc Melenchon, fostul candidat la președenția Franței, și cu Klaus Ernst și Gregor Gysi, liderii stângii radicale germane. Totodată, Tsipras va organiza conferințe de presă în capitalele ambelor state pentru a-și transmite mesajul către o audiență mai largă.
„Noi nu suntem deloc o forță politică anti