La 37 de ani, Laurenţiu Reghecampf (foto) se întoarce în această vară la Steaua, echipă pentru care a jucat în perioadele 1996-1998 şi 1999-2000.
El s-a înţeles ieri cu Gigi Becali, urmând ca să fie însoţit în Ghencea şi de soţia sa, Anamaria Prodan, respectiv de preparatorul fizic Thomas Neuber şi de antrenorii secunzi Anton Petrea şi Eugen Nae. Antrenorul care a pregătit-o pe Steaua începând din 27 martie, Mihai Stoichiţă, şi-a luat ieri rămas-bun de la Gigi Becali, pe care l-a vizitat la reşedinţa sa din Aleea Alexandru. „Gata, mi-am luat la revedere. Ne-a făcut plăcere să mai stăm împreună. De la băieţi mi-am luat rămas-bun încă de la Cluj. Le-am urat baftă şi să câştige campionatul anul viitor. M-au impresionat şi în avion, când mi-au cântat şi m-au rugat să rămân, dar le-am spus că am venit să-i ajut pe o perioadă determinată. Acest al treilea mandat la Steaua a fost foarte bun pentru mine", a explicat Stoichiţă.
Antrenorul pe care fanii l-au poreclit „Slughiţă" a ţinut însă să precizeze că este gata să revină oricând în Ghencea. „Doamne fereşte pentru Reghecampf să-mi dea telefon din nou patronul, să mă cheme de pe unde oi fi. Reghecampf trebuie să fie extrem de atent, să-şi gestioneze comportamentul la o echipă mare. Trebuie să fie extrem de abil pentru a se descurca. E tânăr, talentat şi de viitor. Sper că va reuşi, pentru că este unul dintre băieţii la care am ţinut foarte mult când eram antrenor la Steaua", a mai zis tehnicianul de 58 de ani.
"L-am adus pe Reghecampf pentru că vreau să iau campionatul în şase luni.
Gigi Becali patron Steaua