La aproape trei ani de când procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au „înfierat" corupţia şi abuzurile din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, instanţa supremă a pronunţat şi ea verdictul în cauză. Din punctul meu de vedere, luând în considerare numărul suspecţilor judecaţi în dosar, numărul persoanelor constituite iniţial părţi civile, dar şi numărul părţilor vătămate, procesul nu a durat mult în sine, mai ales în contextul legislaţiei româneşti ce permite tergiversarea cu până la câţiva ani a proceselor penale şi nu numai.

Şi având în vedere, desigur, şi faptul că procesul a fost suspendat un an de zile, cât timp dosarul s-a umplut de praf la Curtea Constituţională, aşteptând să fie analizate şi soluţionate diversele excepţii de neconstituţionalitate invocate în cauză de avocaţii apărării. Justă sau mai puţin justă, sentinţa pronunţată de magistraţii Curţii Supreme pare că aduce cu sine mai degrabă încurcături decât să rezolve situaţiile injuste. Nu de alta, dar dincolo de pedepsele cu suspendare sau cele cu executare efectivă, instanţa a hotărât anularea lucrărilor de concurs şi a documentelor de încadrare pentru mai mulţi dintre subofiţeri, despre care a reieşit, pe parcursul procesului, că ar fi obţinut posturile de la ISU Dobrogea în mod injust, profitând de ajutorul ofiţerilor din comisiile de control sau de corectare. Ok, toate bune şi frumoase, să zicem că justiţia a fost servită. Să spunem că s-a făcut dreptate, iar cei care au intrat în instituţie în mod injust vor fi daţi afară. Numai că măsura ar fi fost bună şi corect aplicată, din punctul meu de vedere, dacă s-ar fi luat pe moment. Sau cel puţin nu la cinci ani după încadrarea oamenilor în sistem. Să punem succint pe hârtie problema: să zicem că eu aş fi unul dintre cei care au beneficiat de sprijin la concurs şi m-am încadrat în mod mai mult sau mai puţin fraudulos la ISU Dob