Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine se luptă pentru Primăria Braşov. Ce au făcut şi ce planuri au candidaţii

Publicat in Adevarul, luni 21 mai 2012 ·

Cu cele mai mari şanse la câştigarea alegerilor sunt creditaţi actualul primar, George Scripcaru (PD-L) şi Cătălin Leonte (USL).

George Scripcaru s-a născut în 3 septembrie 1966, în comuna Buruieneşti din judeţul Neamţ, este căsătorit şi are o fată. Este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, a Universităţii de Vest Timişoara. A lucrat şi ca muncitor la Uzina Hidromecanica, înainte să devină profesor de sport.

A intrat în politică în 1992 ca preşedinte al Organizaţiei de Tineret a PD Braşov, după care a avut o ascensiune continuă. În perioada 1996-2000 a fost consilier local. În 2001 a devenit Preşedintele Organizaţiei Locale a PD, devenit ulterior PD-L, funcţie pe care o deţine şi în prezent. A fost viceprimar al Braşovului în perioada 2000-2004, iar de opt ani este primarul municipiului Braşov. Este şi vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional al PD-L.

S-a remarcat prin atragerea de fonduri europene la Braşov, bani cu care a fostr refăcută Piaţa Unirii, Cinemetograful Patria (viitorul sediu al Filarmonicii), Parcul de Sub Tâmpa, dar şi bazinul de înot. La Braşov se va mai face o parcare modernă la Spitalul Militar, un centru de agrement în Poiană şi o parcare în staţiune.

De asemenea pasajele rutiere vor fi mărite şi reabilitate. Scripcaru a primit aprecieri şi pentru amenajarea de parcări în cartiere şi locuri de joacă pentru copii. A fost intens criticat pentru costurile mari ale Patinoarului Olimpic, respectiv 12 milioane de euro.

Cătălin Leonte candidează din partea USL. S-a născut pe 12 aprilie 1972 la Braşov, este căsătorit şi are doi copii. A intrat în politică în 1999 ca membru al PSDR. În 2000 a devenit membru PSD, iar în 2008 a candidat pentru Senatul României în Colegiul nr.1 din partea PSD. Începând cu anul 2010 este primvicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD Braşov. Este de profesie jur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 12 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

21°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°