Sloganurile ieftine, zâmbetele false şi degetele arătătoare, îndreptate flasc spre privitori, ar trebui să arate determinarea candidatului la primărie „de a face treabă".
Numai că toate laolaltă agresează retina românilor în aceste zile de campanie electorală şi produc efectul invers.
Afişele şi panourile prin care potenţialii electori sunt îndemnaţi să aleagă pe unul sau pe altul dintre candidaţi denotă, în primul rând, faptul că politicienii nici nu se mai obosesc să pară credibili.
„Proşti sunt destui!", ne transmit ei nonverbal, „iar cei care nu sunt proşti au renunţat demult să mai iasă la vot". Ei bine, nu-i chiar aşa...
Ponderea „prostimii" în influenţarea rezultatului final al alegerilor devine variabilă, iar „mâna întinsă (după vot) care nu spune o poveste (cât de cât decentă) nu primeşte pomană". Bietul Gheorghe Dinică! A făcut un rol memorabil în „Filantropica". Cât de potrivite sunt replicile din film în actuala campanie electorală!
Indiscutabil, este o latură tragicomică în această tărăşenie electorală. Un soi de complicitate între mincinoşi şi minţiţi, în sensul că toţi sunt conştienţi că trebuie să ducă până la capăt reprezentaţia. Adică unii să mintă cu neruşinare, iar alţii să mimeze că-i ascultă cu interes. Asta pentru ca, în final, cei din urmă fie să aplice ştampila, cu sete, pe contracandidaţii primilor, fie să-i voteze pe toţi şi să le mai şi scrie ceva, cu pixul, pe buletinul de introdus în urnă.
Numai că lehamitea faţă de procesul electoral este semnul unei boli sociale grave: lipsa alternativei şi, implicit, a realei alternanţe la putere. Aşa-zişii noştri lideri, locali sau naţionali, par a se fi clonat - au aceleaşi metehne şi acelaşi discurs sec, împănat cu ironii de prost-gust.
Dacă stai şi îi analizezi cu o minimă atenţie, nu găseşti diferenţe majore între candidaţi. Toţi pritocesc aceleaşi p
