In al doilea rand, autoarea tine sa pastreze intacte instrumentele criticului literar: recuperand cartile unor Henriette Yvonne Stahl, Ticu Archip, Sanda Movila, Lucia Demetrius, Anisoara Odeanu, Cella Serghi, Ioana Postelnicu ori Sorana Gurian nu inseamna automat ca le si supraevalueaza. Verdictele sunt mereu precise, echilibrate, fara rabat de la exigenta. „Literatura feminina" este o sintagma impotriva careia m-am manifestat in cadrul acestei rubrici, nu neaparat elegant, si cu alte ocazii (de regula in luna martie). Revin asupra subiectului pentru ca el a fost, in sfarsit, atacat corect de Bianca Burta-Cernat, intr-o lucrare care a cules deja meritate aplauze: Fotografie de grup cu scriitoare uitate. Proza feminina interbelica (editura Cartea Romaneasca). E vorba, o spun din capul locului, despre o lucrare de referinta pentru oricine se va ocupa, de acum inainte, de vreuna dintre autoarele tratate. Autoarea isi alege un subiect riscant de doua ori: mai intai, pentru ca scriitoarele de care se ocupa (cu exceptia Hortensiei Papadat-Bengescu) nu au fost rasfatate de critica, bibliografia reducandu-se, de cele mai multe ori, la cronicile din vremea aparitiei cartilor si la cateva evocari; in al doilea rand, iar aici lucrurile sunt mai sensibile, astfel de subiecte sunt predispuse la interpretari feministe, care mai rau fac, limitand spectrul valoric si reducandu-l la unele pseudo-valori straine de specificul literaturii. Nu aceasta este, din fericire, atitudinea Biancai Burta-Cernat. Ba dimpotriva, exista cateva pasaje in carte in care se poate sesiza efortul de a-si tempera unele rabufniri sau inflamari starnite de nedreptatea pe care o sufera unele opere doar pentru ca au avut, printre altele, si ghinionul de a fi scrise de femei. Demersul porneste de la cateva premise de bun-simt, respectate cu o consecventa meritorie. Mai intai, faptul ca, in cadrul unei literatu