Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, în Afganistan: Plecăm de aici când situaţia va arăta că vieţile pierdute nu au fost în zadar

Publicat in Adevarul, marți 22 mai 2012 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, în timpul vizitei la militarii români din Afganistan, că forţele româneşti vor pleca din zonă atunci când situaţia va arăta că vieţile pierdute nu au fost în zadar.

"Ne respectăm angajamentele. (...) Am venit împreună, o să plecăm împreună atunci când situaţia de aici va arăta că eforturile, până la urmă vieţile pierdute nu au fost pierdute în zadar", a spus Ponta.

Militarii români aflaţi în misiune în provincia Zabul din Afganistan au fost vizitaţi marţi dimineaţă de delegaţia condusă de premierul Victor Ponta, membrii delegaţiei deplasându-se apoi la Kandahar, unde au avut o întrevedere cu comandantul Comandamentului Regional de Sud al ISAF, transmite Mediafax.

Marţi dimineaţă, delegaţia condusă de prim-ministrul Victor Ponta i-a vizitat militarii români aflaţi în misiune în provincia Zabul din Afganistan.

Şeful Guvernului României a fost informat în legătură cu situaţia îndeplinirii principalelor misiuni ale militarilor români în zona de responsabilitate din sudul Afganistanului, modul în care sunt executate operaţiile în cooperare cu forţele Coaliţiei şi în parteneriat cu Forţele de securitate afgane, precum şi acţiunile de sprijin şi asistenţă a populaţiei locale, se arată într-un comunicat de presă al MApN.

Membrii delegaţiei s-au întâlnit cu militarii Batalionului 2 Manevră dislocaţi în baza militară înaintată Bullard, iar cu cei ai Batalionului 1 Manevră şi cu colonelul Adrian Tonea, comandantul contingentului naţional din Provincia Zabul, în baza militară înaintată Apache, unde a fost organizat şi un stand de prezentare a tehnicii folosite de militarii români în acest teatru de operaţii.

În partea a doua a zilei, membrii delegaţiei s-au deplasat la Kandahar, unde au avut o întrevedere cu comandantul Comandamentului Regional de Sud al Forţei Internaţionale de Asistenţă de Secur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°