Plăţile către România prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ar putea fi suspendate, a anunţat ieri premierul Victor Ponta.
El a afirmat că în 2010 şi 2011 au existat "probleme grave în sistem". La rândul său, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a confirmat că "Nu am văzut raportul, dar probabil va fi o recomandare de suspendare a plăţilor. În cel mai bun caz, vorbim de câteva luni de zile în care plăţile să fie suspendate", adăugând că suspendarea plăţilor s-ar putea face "îndată ce va veni scrisoarea" de la Comisia Europeană.
Potrivit primului ministru, România riscă să piardă definitiv fonduri europene în valoare de 100 milioane euro în acest an şi de 1,1 miliarde euro anul viitor prin POSDRU, în cazul suspendării plăţilor. Premierul a anunţat că în următoarea şedinţă de Guvern a solicitat să îi fie prezentată "o primă evaluare şi câteva propuneri", adăugând că urmează să fie prezentat oficial, şi raportul de audit din partea CE. "Trebuie să existe un plan de acţiune ca până la sfârşitul acestui an, să dovedim CE că suntem capabili să facem o schimbare radicală", a adăugat Victor Ponta, susţinând că, în cazul în care nu se va reuşi, până la sfârşitul anului, aplicarea unui program prin care să se încerce evitarea suspendării plăţilor, el este dispus să îşi asume "o decizie politică radicală de restructurare totală a autorităţii de management - ceea ce ar însemna să pierdem sume în 2012 şi 2013, dar ne va asigura că avem o autoritate competentă după 2014", a precizat primul ministru.
Ministrul Economiei către ambasadorul SUA la Bucureşti: Moratoriul pe gazele de şist va fi ridicat după ce studiile de specialitate confirmă siguranţa în exploatarea acestora.
Bursa Nasdaq şi-ar putea schimba sistemele electronice după ce acestea au funcţionat defectuos la listarea Facebook. Jurnal economic cu Alina Nea