Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul şmen în energie: centralele fotovoltaice

Publicat in Jurnalul, marți 22 mai 2012 ·

Scurtcircuit în energia verde: investitorii se îngrămădesc la centrale fotovoltaice, deoarece primesc în cadrul schemei de sprijin 330 euro numai din cele şase certificate verzi date pe fiecare MWh produs, la care se adaugă alţi 50 de euro pe care îi obţin la vânzarea energiei.

Astfel, în prezent sunt emise permise de racordare în reţea pentru 805 MW în unităţi solare, din care au contracte pentru racordare 335 MW, mult peste ceea ce estima Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în 2010. De ce?

Simplu: în 2010 investiţie pentru 1 MW solar era de 3,5 milioane de euro, rezultând o rata de rentabilitate de 11,6%. Acum tehnologia a avansat şi investiţia a scăzut la 2 milioane de euro, ceea ce înseamnă că rata de rentabilitate a ajuns la 22%, peste cincime din investiţie. Iar asta se întâmplă în condiţiile în care legea spune că pragul nu trebuie să depăşească 10%, caz în care Comisia Europeană ne va pune să recuperăm banii de la "băieţii verzi".

Acum, autorităţile dau semne că-şi revin în simţiri şi încep, încet-încet, să îşi dea seama de impactul puternic pe care îl are schema de sprijin pentru energia verde. ANRE va reanaliza în iunie schema de sprijin pentru investiţiile în unităţi fotovoltaice de producţie a energiei şi este posibil să propună Guvernului diminuarea schemei de sprijin prin certificate verzi, a declarat Zoltan Nagy-Bege, director în cadrul instituţiei.

Deşi presa a tras semnale de alarmă încă din 2008, legea energiei verzi permite în continuare o serie de subvenţii fabuloase pentru electricitatea produsă în special în ferme eoliene şi centrale solare.

O sumă de 10 miliarde de euro se va scurge din România până în 2021 pentru subvenţionarea protecţiei mediului, însă partea proastă este că banii vor fi plătiţi de fiecare dintre noi. Ba mai mult, subvenţiile necesare pentru a liv

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 56 minute
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 6 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum 46 minute
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°