Corupţia este cea mai gravă problemă a României, după lipsa locurilor de muncă, cred deopotrivă cetăţenii simpli şi cei angajaţi în administraţia publică locală. Cu o singură excepţie: cadourile şi „atenţiile” sunt binevenite atunci când sunt date medicilor.
Rezultatele „Studiului privind corupţia din administraţia publică locală”, realizat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, arată că cetăţenii (87,5%), precum şi funcţionarii publici (75,8%), percep nivelul corupţiei drept ridicat şi foarte ridicat. Studiul a fost realizat în paralel, atât printre cetăţeni, cât şi printre funcţionari publici angajaţi în instituţiile administraţiei centrale şi locale.
Ambele categorii de intervievaţi au indicat un top al celor mai corupte instituţii, în percepţia lor. Astfel, la nivel central, Guvernul este văzut ca cel mai corupt (aproape 30% din respondenţi), urmat de Parlament, sistemul de sănătate şi instanţele de judecată. La nivel local, Consiliul Judeţean este perceput drept cea mai coruptă instituţie, urmat de serviciile de sănătate. Primăriile nu au fost incluse în studiu, pentru că, legal, acestea nu sunt încadrate ca instituţii ale administraţiei publice, a explicat Petru Ţăgorean, directorul Unităţii Centrale pentru Reforma Administraţiei Publice.
În ciuda conştientizării fenomenului extins de corupţie şi a dezaprobării sale, majoritatea celor intervievaţi au considerat că sunt de acord cu oferirea de cadouri sau bani către medici, în proporţie de 70%.
La nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, cele mai corupte instituţii sunt percepute Poliţia de Frontieră, Poliţia şi Serviciul Permise de Conducere şi Înmatriculări. Percepţia este similară atât printre cetăţeni, cât şi printre angajaţii administraţiei publice.
Marile divergenţe de percepţie apar între cetăţeni şi funcţionarii publici atunci când vine vorba despre eval