Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL a lansat „Contractul pentru Ţara Dornelor”

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 22 mai 2012 ·

La Vatra Dornei a fost lansat, la sfârşitul săptămânii trecute, „Contractul USL pentru Ţara Dornelor”. Preşedintele PSD Suceava şi candidatul USL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a anunţat în cursul zilei de ieri că acest contract presupune realizarea mai multor proiecte de dezvoltare a zonei Dornelor, atât în infrastructura rutieră şi agricultură, cât şi pentru dezvoltarea turismului.

Cătălin Nechifor a arătat că, prin acest contract, USL îşi asumă obligaţia modernizării DN 17 B, pe valea Bistriţei, care face legătura între Vatra Dornei şi judeţul Neamţ, precum şi a Drumului Naţional 18, Iacobeni – pasul Prislop – Borşa.

„În al treilea rând, acest contract al USL cu Ţara Dornelor presupune sprijinirea agriculturii montane şi a zootehniei în zona de munte. Pentru că aceşti oameni care trăiesc în bazinul Dornelor au nevoie de un sistem de stat de agricultură montană, prin care să fie ajutaţi şi prin care să poată cu adevărat să-şi trăiască viaţa, să fie în continuare acei oameni care muncesc şi care îşi iubesc pământul, care vor să obţină rezultate din agricultură, dar care, timp de patru ani, cu Flutur şi cu PDL, nu au putut face mai nimic”, a declarat Cătălin Nechifor.

El a mai arătat că unul dintre punctele importante puncte din „Contractul pentru ţara Dornelor” este promovarea unui proiect pentru dezvoltarea unui domeniu schiabil în masivul Călimani.

„Vrem un proiect important în Călimani, un masiv cu peste 2.000 de metri înălţime, cu versanţi cu expunere nordică, şi care poate asigura măcar cinci luni pe an zăpadă pentru ceea ce înseamnă schi de performanţă. Asta în condiţiile în care masivul Călimani are deja o infrastructură făcută în trecut pentru acea zonă minieră, pentru exploatarea de sulf, şi care poate fi foarte uşor pusă în valoare”, a spus Nechifor.

Nechifor: Un astfel de p

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. ANM anunță temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru decembrie

HotNews acum 32 minute
Meteorologii eu emis marți prognoza meteo pentru intervalul 25 noiembrie – 23 decembrie. Potrivit ANM, temperaturile vor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în întreaga țară. Pentru săptămâna 26 noiembrie – 2 decembrie, temperatur

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 2 ore
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Ilie Bolojan PNL o susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Ziua Constanta acum 49 minute
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, că liberalii o vor susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, informează Agerpres.ro "Vom susţine direcţia proeurop

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Joe Biden va participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Joe Biden va asista la învestirea predecesorului şi succesorului său, Donald Trump, la 20 ianuarie, la Washington, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP. Anunţul intervine după ce republicanul refuzase să participe la învesti

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum o ora
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Protest la Universitate, în Bucureşti, împotriva lui Călin Georgescu

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Câteva sute de tineri s-au strâns, luni seară, în Piaţa Universităţii la un protest împotriva lui Călin Georgescu. Îndemnul la manifestaţie a venit în timpul zilei, sub forma unor mesaje care au circulat pe Whatsapp, fără a avea un iniţiator declara

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 11 ore
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Horoscop pentru marți, 26 noiembrie 2024. Gândurile zboară spre casă și familie pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Relatiile parteneriale te solicita din plin. Este posibil ca unele activitati din cadrul unor proiecte sau colaborari să se amâne, datorita altor prioritati ce intervin pe neasteptate. Se pare ca ai nevoie să-ți imbogatesti palmaresul educa

Valuri de atacuri cu drone ruseşti asupra Kievului

News.ro acum 7 ore
Capitala ucraineană Kiev era, în noaptea de luni spre marţi, sub un atac susţinut cu drone ruseşti, relatează Reuters. „Atacul cu UAV-uri (vehicule aeriene fără pilot) asupra capitalei continuă”, a declarat după miezul nopţii primarul Vitali Kliciko

Vremea

București
acum

mar.

2°/8°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

3°/8°