Controversatul autor german, Thilo Sarrazin, a scris o nouă carte: „Europa n-are nevoie de moneda euro“. După volumul cu iz rasist şi xenofob „Germania se desfiinţează“, din 2010, Sarrazin susţine teza că introducerea monedei unice a fost greşeală politică. Încă înaintea lansării oficiale a volumului, programată pentru marţi, cartea a stîrnit reacţii de respingere venite din partea unor politicieni şi intelectuali.
Corespondentul RFI la Berlin, William Totok
Noua carte a lui Tilo Sarrazin încă nici nu a apărut în librării, dar a şi provocat o serie de contrareacţii vehemente. Contestată de numeroşi comentatori a fost şi apariţia provocatorului de profesie, Sarrazin, duminică seara ca invitat într-un talk-show difuzat de canalul 1 al televiziunii publice germane, ARD.
Apariţia lui Thilo Sarrrazin a fost calificată imediat ca un soi de emisiune publicitară pentru cartea care oficial va fi lansată marţi şi care are titlul „Europa n-are nevoie de Euro. Cum s-a provocat criza în urma confuziei între dorinţe şi realităţile politice“ („Europa braucht den Euro nicht. Wie uns politisches Wunschdenken in die Krise führte“, DVA, München, 2011).
Într-adevăr, televiziunea i-a oferit lui Sarrazin o platformă pe care a şi folosit-o pentru a-şi răspîndi tezele. Asta în pofida faptului că la discuţia cu pricina a fost invitat şi Peer Steinbrück, care între anii 2005-2009 a fost ministru social-democrat al finanţelor, iar acum este candidat la funcţia de cancelar.
Pe fundalul crizei europene a monedei şi mai ales a discuţiei legate de viitorul Greciei în zona euro, dezbaterea ar fi trebuit să abordeze subiectul dintr-o perspectivă lipsită de emoţionalitatea provocată de creşterea euroscepticismului de care sunt cuprinşi tot mai mulţi germani. Germania ar susţine moneda doar dintr-un reflex izvorît din sentimentul vinovăţiei pentru Holocaust, susţine