Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde-i stadionul de cinci stele, inaugurat în 2010?

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 22 mai 2012 ·

Acum patru ani, primarul George Scripcaru ne promitea că vor avea un al doilea stadion ca dotări din ţară, după National Arena, în locul fostului Municipal. Ne-am ales cu o... mlaştină

Proiectul noului stadion municipal a fost anunţat cu surle şi trâmbiţe de autorităţi încă din martie 2008, dar singurul lucru concret a fost demolarea vechii arene. Autorităţile şi constructorul promiseseră, iniţial, că viitorul stadionul, ce va lua locul Municipalului, va fi gata în toamna lui 2010, însă, în 2009 demolarea vechii baze s-a încheiat, iar de atunci terenul a rămas pârloagă.

Începerea construcţiei stadionului de lux al Braşovului a fost inaugurată simbolic în martie 2008, ocazie cu care utilajele au început să dărâme vechile tribune. Autorităţile au anunţat la acel moment faptul că finanţarea proiectului va fi asigurată în proporţii egale de municipalitate şi de firme private, însă proiectul s-a blocat.

Ambiţii mari, sume şi mai mari

Datele proiectate au confirmat că ambiţiile autorităţilor erau mari. Stadionul urma să aibă 25.000 de locuri acoperite, nocturnă, încălzire a gazonului, cabinete medicale, magazine şi parcare cu 4.000 de locuri. Şi suma investită era la fel de mare ca şi ambiţiile, 30 de milioane de euro. Complexul era proiectat şi cu o sală de sport cu o capacitate de 5.000 - 6.000 de locuri, iar sediul FC Braşov ar fi urmat să fie mutat tot în incinta complexului.

„Va fi al doilea stadion ca dotări din ţară, după Lia Manoliu din Bucureşti. La Braşov va putea juca şi echipa naţională. Braşovul merită un asemenea stadion, şi cred că nu putem rămâne aşa. Avem o echipă competitivă şi trebuie să ne ridicăm la standardele moderne şi ca dotări”, a spus primarul George Scripcaru cu ocazia deschiderii şantierului. La finele anului trecut, primarul a afirmat că proiectul nu a fost abandonat, doar s-a fă

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum o ora
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum 10 minute
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 9 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 11 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 12 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 9 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 8 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 12 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°