Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE România s-a calificat în finala Eurovision 2012

Publicat in Adevarul, marți 22 mai 2012 ·

A început prima semifinală a concursului Eurovision 2012. Trupa Mandinga, cea care ne reprezintă anul acesta la Baku, va urca a şasea pe scenă. Membrii formaţiei sunt încrezători şi speră că vor trece cu bine de această etapă. Ei au încredere că fanii lor de peste hotare îi vor susţine şi îi vor vota aşa cum au făcut şi în etapa naţională.

UPDATE 5 23.54: În finală vor mai merge: Islanda, Moldova, Ungaria, Danemarca, Albania, Cipru, Grecia, Rusia şi Irlanda.

UPDATE 4 23.51: România s-a calificat în finală! Ordinea concurenţilor anunţaţi în finală este aleatorie.

UPDATE 3 23. 22, liniile de televoting au fost deschise. Concurenţii nu pot fi votaţi de cei din ţara lor, iar cei care sunt plecaţi în străinătate, dacă nu urmăresc concursul pe postul naţional al statului în care se află nu pot vedea numărul de telefon alocat trupelor.

UPDATE 2 23.00, a intrat în scenă una dintre preferatele publicului, trupa care reprezintă Rusia,Buranovskiye Babushki. Sala este în picioare. Bunicuţele au cântat şi au gătit spre deliciul publicului spectator şi telespectator. Până acum au fost primele concurente la care audienţa a reacţionat atât de intens.

UPDATE 1 22.28, Mandinga a urcat pe scenă. Elena pare să aibă o problemă cu casca, problemă sesizată şi de Geanina Corondan, prezentatoarea Eurovisionului pentru România. Au fost trei momente vizibile în care Elena a dat de înţeles că ceva nu este în regulă cu sonorizarea.

Anul acesta, conform regulamentului oficial, numărul de participanți în finala Eurovision va crește la 26: țara-gazdă, grupul „Big Five" (cele mai importante cinci ţări) și primele 10 țări, din 18, calificate în fiecare semifinală. Aceasta va fi a doua oară când 26 de țări participă la marea finală, prima fiind în 2003. Liniile de votarese vor deschide după ce toate melodiile vor fi cântate şi se va păstra raportul de 50/50 din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 34 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°