Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se schimbă sistemul de vot. Deputaţii au adoptat noua Lege Electorală propusă de USL

Publicat in Antena 3, marți 22 mai 2012 ·

UPDATE 14.40- Deputaţii au adoptat noua Lege Electorală privind sistemul de vot uninominal majoritar iniţiat de liderul PSD Victor Ponta şi liderul PNL Crin Antonescu. Astfel, proiectul prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar, suplimentar, în judeţele în care minorităţile au peste 7% reprezentare, acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar.

De asemenea, pragul electoral a fost eliminat şi a fost adoptată o prevedere potrivit căreia delimitarea colegiilor va rămâne aceeaşi ca în 2008.

Legea trecut în plenul Camerei cu 180 de voturi "pentru", 30 de voturi "împotrivă" şi 26 de abţineri.

UPDATE 14.00 - PDL va vota proiectul privind sistemul de vot iniţiat de Crin Antonescu şi Victor Ponta numai dacă acesta va prevedea reducerea numărului de parlamentari la 300 şi pragul electoral de 5%, a anunţat, marţi, liderul PDL Mircea Toader

UPDATE 13.50 - Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că sistemul de vot propus în proiectul de lege iniţiat de liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu "va distruge sistemul politic şi cel electoral", drept urmare UDMR se va abţine la vot.

UPDATE 13.48 - Deputatul UNPR Eugen Nicolicea a precizat, la dezbaterea în plen a proiectului privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, că "grupul progresist va vota acest proiect aşa cum s-a stabilit în protocolul semnat cu USL".

Preşedintele PNL, senatorul Crin Antonescu, a prezentat şi susţinut, marţi, în plenul Camerei, proiectul de lege privind sistemul de vot uninominal majoritar, al cărei coiniţiator este, alături de premierul Victor Ponta, respingând criticile potrivit cărora această formulă ar fi antidemocratică, informează Mediafax.

Antonescu a avut un discurs de aproximativ zece minute în

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum 23 minute
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum o ora
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum o ora
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum 3 ore
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Taxa pentru PARTAJ se reduce / Guvernul a adoptat proiectul pentru REDUCEREA taxelor de timbru

Gandul acum 2 ore
Guvernul a adoptat în ședința de joi proiectul Ministerului Justiției pentru reducerea taxelor de timbru. Este anunțul ministrului Justiției, care precizează că actul normativ va intra în procedură parlamentară, a anunțat Alina Gorghiu, ministrul Ju

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 3 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Vremea

București
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°