Miercuri (23 mai) are loc un summit foarte important la Bruxelles. Mai important decat altele, chiar daca, in ultimii doi ani, mai toate Consiliile Europene au dat sentimentul ca “acum e momentul” unui semnal care, pe de o parte, sa calmeze pietele financiare, iar pe de alta parte, sa permita relansarea economica in zona euro in special si in Uniunea Europeana in general. Am scris foarte important deoarece, pentru prima data, incep sa se contureze mai clar doua tabere, una in ascensiune, favorizand cresterea economica, cealalta, in defensiva, militand pentru continuarea austeritatii. Taberele s-au regasit si global, in cadrul recentei reuniuni de la G8, unde Germania a parut izolata.
Revenind la UE, conteaza cine in ce “tabara economica” intra, conform intereselor sale nationale, dar si familiei politice, indiferent ca statul e reprezentat de Presedinte sau Prim Ministru, atata timp cat exista un mandat clar, parlamentar. Daca optiunea tine de contextul national, nu de putine ori se intampla la Bruxelles ca interesele nationale sa nu fie 100% clare, si deci sa existe o marja de manevra; acolo e loc de negociere cu partenerii europeni, acolo o tara poate face lobby -mai mult sau mai putin eficient- si poate face, la randul sau, obiectul unei operatiuni punctuale de lobby.
Dincolo de depasirea miturilor legate de lobby (sau eufemismele sale: afaceri publice / afaceri guvernamentale) prezentul articol isi propune sa aduca mai multa lumina cu privire la lobby-ul national pe Bruxelles, constituind o pledoarie pentru o prezenta romaneasca mereu mai puternica in capitala Uniunii Europene.
In Bruxelles, toata lumea are interese. Statele, institutiile europene, asociatiile si federatiile de afaceri, sindicatele, ONG-urile s.a.m.d. De cele mai multe ori, interesele sunt discrete; cand apar informatii mai detaliate in presa, e un semn, “pour les connaisseurs
