Cu o mare discreţie, Partidul Democrat Liberal i-a expediat pe Emil Boc l-a Cluj şi pe Ioan Oltean la Bistriţa, iar Vasile Blaga a preluat, de facto, conducerea partidului.

Mişcarea face parte dintr-o strategie mai complexă a PDL, care încearcă să scoată din circuitul televiziunilor o serie de figuri triste, care enervau prin simpla apariţie. În locul unor miniştri uzaţi şi a unor parlamentari provinciali şi obscuri, partidul îi promovează acum pe Monica Macovei, Cristian Preda sau Valeriu Stoica. Nimic nu arată mai bine disperarea din vârful PDL decât rechemarea lui Preda, un intelectual pe care baronii partidului l-au urât şi-l urăsc cu sinceritate. Cu un Băsescu izolat la Cotroceni sub ameninţarea suspendării, cu primari care dezertează în masă de când PDL a trecut în opoziţie, Vasile Blaga este cel care va trebui să aducă acest partid la un scor de 25%-30% la alegerile locale – un obiectiv pe care şi l-a asumat chiar el, la sfârşitul lunii aprilie.

Istoria este plină de lovituri de palat prin care lideri slabi sau controversaţi au fost înlăturaţi de la conducere în mod neoficial, fără ca publicul să sesizeze transferul de putere. De exemplu, în 1970, în Portugalia, dictatorul Antonio Salazar a fost lăsat să creadă că încă mai conduce ţara când, de fapt, puterea fusese transferată către Marcelo Caetano. În PDL, de mai multe luni se cerea insistent organizarea unui congres extraordinar şi alegerea unei noi conduceri. Ar fi fost o catastrofă. În plină campanie electorală, în loc să se concentreze asupra bătăliei cu USL, ar fi izbucnit un război civil. Soluţia aleasă a fost să-l trimită pe Boc înapoi în poziţia în care s-a descurcat cel mai bine, primăria municipiului Cluj, iar Blaga, oficialul PDL care acum deţine cea mai importantă funcţie în stat – preşedinte al Senatului, va trebui să gestioneze perioada de tranziţie de până la congresul ca