Pretenția că presa strică imaginea justiției e ridicolă: nimic nu poate compromite mai temeinic reputația unui magistrat decât propria sa conduită.
Proiectul noului Ghid privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media, elaborat de CSM, pune din nou sub lupă limitările pe care o autoritate reală, cea judecătorească, o poate impune unei puteri simbolice, cea a presei. Prima observație este că ghidul nu este un ghid, ci un regulament, cu formulări stricte, care nu recomandă sau ghidează, ci poruncesc și dispun în 90% din articole. Falsul ghid pare să ignore existența încă din 2001 a Legii 544 a accesului la informația de interes public, care e destul de amănunțită și face inutile o serie de precauții. Fiindcă, de fapt, precauția rămâne nota dominantă a Ghidului, reflectând atitudinea defensivă și neîncrederea membrilor sistemului judiciar în mass-media. Procedura complicată a acreditărilor, obligația jurnalistului de a se prezenta mereu cu legitimația în mână îl transformă într-un suspect de serviciu, în vreme ce orice cetățean intră la un proces public în sala de judecată nelegitimat. Atent reglementate și având deasupra principii dragi tuturor, ca transparență, interes public, informare corectă, coroborate cu drepturi fundamentale, ca prezumția de nevinovăție, protecția vieții private etc., cele 14 pagini de reguli conțin și o dilemă mare, producătoare de insomnii: să se dea sau să nu se dea ziariștilor acces la dosarele proceselor aflate pe rolul instanței (fiindcă, la cele aflate în faza de urmărire, nici vorbă nu poate fi, pentru a nu compromite probele și ancheta), să se admită eliberarea de fotocopii ale rechizitoriilor și sentințelor sau să se permită numai consultarea lor?
Ce s-a defectat în relația dintre presă și justiție, încât să se dorească revenirea la restricții pe care jurnaliștii le simțe
