Grecia retraieste acum o tragedie hamletiana, care se rezuma la o singura intrebare: in zona euro sau in afara ei? O intrebare, nepusa serios de sistemul ei politic inainte de aderare, dar nici de cel european, s-a transformat intr-o tornada care castiga zilnic forta, anuleaza orice alta problema si ameninta sa distruga totul imprejur.
Daca sistemul politic grecesc ar fi fost la inaltimea momentului, ar fi avut azi doar doua voci: una favorabila ramanerii in zona euro, cealalta favorabila revenirii la drahma. Si fiecare ar fi trebuit sa explice grecilor, asa cum faceau in antichitate comandantii Atenei si Spartei inainte de bataliile de care depinde soarta cetatenilor lor, riscurile colosale asociate fiecarei optiuni.
In loc de asta, in parlamentul grec au intrat, la 6 mai, nu mai putin de sapte partide, dintre care doua (conservatorii si socialistii) fac un apel tardiv la ratiune, dupa ce au inselat increderea electoratului decenii la rand, trei (in frunte cu SYRIZA) pescuiesc in ape tulburi si incearca sa capitalizeze disperarea provocata de criza in baza lozincii rocambolesti "Fara austeritate, dar cu euro", iar alte doua (comunistii "traditionalisti" si neofascistii), cu toate aberatiile de secol 19 pe care le sustin, au obtinut cateva zeci de mandate, care complica si mai mult formarea unei majoritati.
Adevarul crud pentru greci este ca politicienii lor au facut o greseala catastrofala aderand la zona euro in 2002 si nimeni nu poate sa le mai spuna acum, in cunostinta de cauza, printre altele si pentru ca nu exista un precedent similar, care dintre cele doua solutii pe care le mai au la dispozitie este raul cel mai mic.
Din cauza clasei lor politice, dar si din cauza modului in care au inteles sa-si manifeste atasamentul fata de propria tara (in chestiuni "marunte" precum plata impozitelor, transferul capitalurilor
