Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE vrea să evite suspendarea plăţilor pe POP şi POSDRU

Publicat in Jurnalul, marți 22 mai 2012 ·

Comisia Europeană nu doreşte suspendarea plăţilor pe Programul Operaţional pentru Pescuit (POP) şi pe POSDRU, însă totul depinde de modul în care autorităţile române vor pune în aplicare măsurile necesare, a explicat Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. "La ora actuală nu există o suspendare a plăţilor pe POP, ci un program pe care autorităţile române trebuie să îl pună în aplicare în următoarele săptămâni, mai ales în ceea ce priveşte proiectele pe care s-au făcut anumite plăţi incorecte. De asemenea, vor trebui recuperaţi banii care au fost greşit plătiţi pe aceste proiecte", a spus Cioloş. În prezent, prin POP au fost efectuate plăţi către beneficiari de la bugetul de stat de 60 de milioane de euro, sumă care nu a fost încă rambursată de la bugetul UE. Fondurile pe pescuit sunt în valoare de 230 de milioane de euro.

Potrivit scrisorii transmise de CE, România înregistrează erori şi nereguli în procesul de selecţie a proiectelor depuse, dar şi deficienţe în separarea funcţiilor şi atribuţiilor din cadrul Autorităţii de Management.

Conducerea AMPOP a fost demisă recent de ministrul Agriculturii.

Plăţile pe POP au fost suspendate începând cu luna ianuarie pentru o perioadă de şase luni, România riscând să intre în suspendare de plăţi pe acest program dacă deficienţele nu vor fi corectate până pe 13 iulie 2012. Într-o eventuală a treia fază ar urma să fie impuse şi penalităţi statului român.

În ceea ce priveşte rezultatele ultimului audit pe POSDRU, CE nu şi-a formulat deocamdată un punct de vedere final, a explicat Cioloş.

Autoritatea de audit din România a identificat probleme în ceea ce priveşte calitatea controalelor pe teren, a problemelor privind achiziţiile publice şi a complexităţii procedurilor utilizate. Toate aceste probleme trebuie rezolvate până în luna iunie. Potrivit

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 5 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 2 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 7 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

„Pacea nu mai este o certitudine”. Avertismentul șefului Statului Major al Apărării

Adevarul acum 5 ore
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 6 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

PSD a iniţiat înfiinţarea unei comisii parlamentare pentru anchetarea cheltuielilor statului făcute în interesul personal al preşedintelui Iohannis / Va ancheta sumele cheltuite pentru escale la Sibiu, cazarea în deplasări, investiţiile la Vila Lac 3

News.ro acum 12 ore
Grupurile parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi din Senat au solicitat, marţi, Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere să introducă, pe ordinea de zi, un proiect de Hotărâre a Parlamentului pentru înfiinţarea unei comisii comune

Șeful Comisiei de control al SRI: „Sunt acuzații și dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofițeri ai GRU”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a declarat, la Antena 3, despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, că acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

7°/10°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

2°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

5°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

2°/9°
joi

2°/8°
vin.

1°/6°
sâm.

-1°/7°