Deputaţii au adoptat, marţi, cu 219 voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi 9 abţineri, un proiect privind Ordonanţa 33/2007, introducând modificări care prevăd că Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei va trece în subordinea Parlamentului.
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a precizat că, potrivit acestei reglementări, se desfiinţează Autoritatea Naţională de reglementare în domeniul gazelor, iar atribuţiile, obligaţiile şi personalul acestei autorităţi vor fi preluate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.
Potrivit lui Chiţoiu, în comisia parlamentară de specialitate s-au introdus amendamente pentru întărirea autonomiei şi independenţei acestei Autorităţi şi anume că ANRE va trece în subordinea Parlamentului, conducerea va fi aleasă de Parlament, iar ANRE va prezenta anual un raport de activitate în comisiile parlamentare de specialitate.
Chiţoiu a precizat că aceste modificări au fost făcute pentru a corela legislaţia cu Directiva europeană care prevede că statele membre trebuie să garanteze autonomia Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei, iar aceasta să nu accepte soluţii din partea niciunui guvern.
Iniţial, în ordonanţa 33/2007 se prevedea că ANRE era în coordonarea prim-ministrului.
Preşedintele Comisiei de industrii, Iulian Iancu, a precizat că, potrivit prevederilor adoptate, Parlamentul va aproba numirile în funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte ai ANRE, precum şi comitetul de reglementare numai din rândul specialiştilor din domeniu, cu o vechime minimă de 7 ani în domeniu.
El a adăugat că ANRE are dreptul să-şi construiască bugetul propriu, un regulament propriu. "Vor avea salarii foarte bune şi vor avea posibilitatea să-şi selecteze profesionişti", a mai spus Iancu.
Conducerea Senatului a decis, luni, să transmită Camerei Deputaţilor proiectul de lege p