NoMasVello, francizorul numărul unu mondial în centre de epilare definitivă și terapii faciale cu lumină intens pulsată (IPL) a inaugurat, la începutul acestei luni, un nou centru la Arad, rețeaua NoMasVello din România extinzându-se la 15 centre.
Cabinetul de la Arad a fost deschis de către un francizat NoMasVello care mai deține un astfel de centru specializat în tratamente cosmetice cu IPL și în Timișoara: "Am deschis salonul NoMasVello din Timișoara la finalul lui 2010, iar în prima lună am avut trei clienți, pentru ca, în prezent, un an și trei luni mai târziu, să avem o bază de circa 500 de clienți și venituri lunare de aproximativ 7000 de euro, din care 3500 de euro reprezintă profit”, a declarat Codruţa Lăpăduș, francizatul NoMasVello din Timișoara şi Arad.
Investiția inițială a francizatului în deschiderea salonului NoMasVello de la Arad a presupus costul de achiziționare a francizei NoMasVello, respectiv 30.000 de euro plus TVA, costurile aferente amenajării centrului, în valoare de circa 3.000 de euro și chiria în avans, pe o lună, a locației salonului. În schimbul acestor bani, francizorul va pune la dispozitia francizatului următoarele: suport administrativ pentru identificarea şi închirierea locaţiei, planul de amenajare interioară a centrului, asistenţă în procesul de angajare a personalului, informaţii asupra obţinerii licenţelor şi autorizaţiilor de funcţionare, consultanţă permanentă în gestionarea afacerii, echipamentul IPL, mobilierul de recepţie şi salon, toate consumabilele iniţiale necesare la salon, consultanţă şi cursuri specializate înainte şi după deschiderea centrului, consultanţă în gestionarea relaţiei cu clienţii prin punerea la dispoziţie a sistemului NoMasVello, personal care supervizează lucrările de deschidere a centrului, evaluări periodice, asistenţă operaţionala permanentă.
Pe lângă toate acest