Premierul Victor Ponta, prezent, marti, intr-o vizita in Afganistan, a declarat ca se afla in teatrul de operatiuni ca sa dea un mesaj ca Romania, prin militarii sai, este un partener foarte serios pentru NATO.
"Pentru ca am vrut sa vad cu ochii mei care este viata militarilor nostri de aici, din teatrul de operatiuni, pentru ca am vrut sa le spun direct, nu prin presa, ca ii apreciez foarte mult si ca sunt mandru pentru modul in care ei sunt aici, pentru cum se comporta aici, pentru cum reprezinta Romania si pentru ca am vrut sa dau un mesaj ca Romania, prin militarii sai, este un partener foarte serios pentru NATO, pentru Statele Unite si pentru toti prietenii nostri.
Nici nu poate fi ca acasa. Eu nu sunt la razboi aici, sunt oamenii care stau aici, care lupta aici, care isi pun viata in pericol in fiecare zi si cred ca dincolo de multumirile si de aprecierea mea, am obligatia sa vorbesc cu ei despre ce au nevoie aici, zi de zi, despre ce au nevoie familiile lor, acasa, si despe ce vor face cand se vor intoarce acasa. Sigur, sa dea Dumnezeu sa se intoarca toti sanatosi", a declarat Victor Ponta intr-un interviu in format video, postat pe pagina personala de Facebook.
Intrebat care este semnalul pe care il da Romania Aliantei referitor la retragere, premierul a raspuns ca, pe aceasta tema, atat presedintele Traian Basescu, cat si el au dat acelasi semnal.
"Semnalul pe care l-a dat presedintele tarii, in mod politic, la Chicago, si pe care incerc sa il dau eu, aici, tocmai pentru a arata ca, in aceasta problema, Romania are o singura pozitie unitara, faptul ca ne respectam angajamentele, si ca am venit impreuna, o sa plecam impreuna atunci cand situatia de aici va arata ca efortul si, pana la urma vietile pierdute, n-au fost pierdute in zadar", a explicat Ponta.
Victor Ponta, in vizita in Afganist