Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stânga a vrut să-i ajute pe bătrâni. Dreapta i-a apărat pe bogaţi

Publicat in Ziua Constanta, marți 22 mai 2012 ·

Opt voturi au lipsit pentru ca legea cea mai dorită de către români să devină realitate. Proiectul iniţiat de preşedintele UNPR Gabriel Oprea - taxarea marilor averi - este proiectul pe care UNPR şi l-a asumat încă din 2010, de la înfiinţarea partidului. Am muncit timp de doi ani şi jumătate pentru promovarea acestei iniţiative, la fel cum am făcut eforturi pentru menţinerea stabilităţii politice şi guvernamentale într-o perioadă foarte dificilă din punct de vedere economic pentru toate statele lumii. Proiectul UNPR este unul justificat atât în plan social cât şi în plan economic. Legi similare sunt aplicate în numeroase state şi iniţiative asemănătoare se discută astăzi în ţări precum Statele Unite şi Franţa. Dacă în astfel de state, mult mai dezvoltate economic, se impune taxarea suplimentară a averilor, cu atât mai mult se impune acest lucru şi în România. Tocmai din acest motiv, legea privind taxarea averilor mari ar fi trebuit votată de toate partidele. În fond, susţinerea pensionarilor nu ţine de o ideologie anume. Nu ţine nici de stânga şi nici de dreapta. Ţine, în schimb, de interesul naţional şi de pacea socială. Din păcate, unele partide au pus din nou calculele politice deasupra oricăror alte considerente şi au decis să respingă taxarea averilor. Votul de astăzi arată că apele în politica românească încep să se despartă. Astăzi s-a văzut cine gândeşte cu sufletul pentru români şi cine nu. Partidele de stânga au votat pentru taxarea averilor. Partidele de dreapta au votat împotrivă. Stânga a vrut să-i ajute pe bătrâni. Dreapta i-a apărat pe bogaţi. Aceasta este principala semnificaţie a votului de astăzi. În acest context, UNPR salută şi apreciază corectitudinea colegilor de la PSD, care au respectat protocolul încheiat cu UNPR şi au votat legea privind taxarea marilor averi. UNPR îşi va respecta, la rândul său, angajamentele, va milita în continuare pentru

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 41 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum o ora
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum 27 minute
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Rusia le recomandă cetățenilor săi să evite călătoriile în Occident. „Sunt pline de riscuri”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a anunțat miercuri, 11 decembrie, că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie "vânaţi" de autorităţile americane, relatează Re

Prevenirea abuzurilor șefilor SRI și limitarea mandatelor acestora, legi trecute de Camera Deputaților

Ziare.com acum o ora
Două proiecte de lege care vizează reforme ale serviciilor din România au fost adoptate de Camera Deputaților miercuri, 11 decembrie. Cele două legi, inițiate de Emanuel Ungureanu (USR) vizează limitarea mandatelor șefilor serviciilor (SRI, SIE, SPP

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 50 minute
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

O șoferiță beată și drogată a fost reţinută după ce a lovit cu maşina un autoturism condus de o poliţistă

Ziare.com acum o ora
O femeie de 30 de ani din Arad a fost reţinută după ce provocat un accident rutier, lovind cu maşina un autoturism condus de o poliţistă aflată în timpul liber. Poliţiştii au constatat că femeia de 30 de ani consumase alcool, având 1,40 mg/l alcool

Casa Verde Fotovoltaice 2024 / AFM a publicat lista instalatorilor validați; beneficiarii au la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator

HotNews acum 2 ore
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024. Începând de miercuri, persoanele fizice care s-au înscris în program au la dispoziție

Şaisprezece persoane, reţinute în dosarul vizând o grupare care ar fi intenţionat să vândă în mod fraudulos terenuri în zone strategice în Bucureşti şi Ilfov

News.ro acum o ora
Şaisprezece persoane au fost reţinute în dosarul vizând o grupare care ar fi intenţionat să vândă în mod fraudulos terenuri în zone strategice în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, dosar în care au avut loc 47 de percheziţii, în Bucureşti şi

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 3 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°