Liderii europeni se vor reuni, miercuri, la Bruxelles în cadrul unui summit care va avea în vedere diminuarea temerilor conform cărora Grecia ar putea să aleagă părăsirea zonei euro, hotărâre care ar putea să pună în pericol şi state precum Spania şi Italia.
Printre participanţii la această întâlnire se vor număra şi cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande, reprezentanţii celor mai mari două economii europene.
Cei doi ar putea să se confrunte în timpul discuţiilor de la Bruxelles din cauza punctelor de vedere pe care le susţin şi din cauza metodelor care vor dori să le abordeze în vederea stopări criza datoriilor care ameninţă supravieţuirea monedei unice, informează Reuters.
Merkel: o colaborare bună "nu exclude diferenţa de opinii"
Angela Merkel a declarat că nu se va da în lături din a-l contrazice pe liderul francez în cadrul discuţiilor. Ea a ţinut să menţioneze, în timpul unei întâlniri a NATO, care a avut loc la Chicago, SUA, faptul că buna cooperare "nu exclude diferenţa de opinii". "Aceste lucruri ar putea să apară pe fondul discuţiilor europene", a mai adăugat cancelarul german.
Hollande, noul preşedinte socialist al Franţei, a promis că încerca să tempereze acţiunile germanilor de punere în vigoare a măsurilor de austeritate în Europa. El a declarat, totodată, că vrea să evite conflictele, dar că intenţionează să discute posibilitatea punerii în vigoare a obligaţiunilor comune pentru statele membre ale zonei euro şi că vrea să pună creşterea economică şi stimularea consumului în centrul discuţiilor de la Bruxelles.
Oficialii germani, care furnizează cea mai mare parte a contribuţiilor către statele afectate puternic de criza datoriilor, mai exact Grecia, Irlanda şi Portugalia, s-au opus însă, până în momentul de faţă, unei astfel de soluţii şi continuă să sprijine măsurile de auste