Capcana sărăciei este, de multe ori, doar în mintea noastră.

Ideea că speranța poate scoate oameni din mizerie pare desprinsă din poveștile pentru copii sau din discursul unui politician prefăcut. Totuși, ea s-a aflat în centrul unei expuneri de la la Universitatea Harvard, ținută la începutul lunii mai de Esther Duflo, economistă în cadrul MIT, celebră în anumite cercuri pentru analizele concludente asupra sărăciei extreme. În argumentația sa, doamna Duflo a explicat de ce anumite programe antisărăcie nu numai că contribuie la supraviețuirea populațiilor-țintă, dar au efecte mult mai profunde.

Împreună cu colegii săi, doamna Duflo a evaluat un program implementat în statul indian Bengalul de Vest de către BRAC, o instituție de microfinanțare ai cărei clienți trăiau sub pragul penuriei extreme. Majoritatea nu aveau resursele să-și achite creditele și, pentru a da de capăt acestei probleme, BRAC le-a oferit fiecăruia câte un „activ productiv“ - o vacă, două capre, câteva găini. Apoi, le-a garantat și câte o mică alocație, în încercarea de a reduce riscul ca posesorii să-și vândă sau să-și mănânce „activele“ pe loc. Și le-a mai asigurat și o serie săptămânală de cursuri la care să învețe cum să aibă grijă de animale și cum să se gospodărească mai eficient. Luând aceste măsuri, cei de la BRAC sperau că oamenii se vor bucura de o creștere minoră a veniturilor din vânzarea produselor rezultate de pe urma animalelor primite și că vor începe să-și drămuiască mai cu folos câștigurile.

Rezultatele, însă, i-au luat prin surprindere. Analiza făcută la ceva timp de la acordarea sprijinului a relevat că familiile alese la întâmplare de BRAC se bucurau de o alimentație cu 15% mai consistentă, de câștiguri lunare cu 20% mai mari și de economii sporite, iar mesele sărite săptămânal erau mult mai puține decât în cazul familiilor neselectate. Efectele const