Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Angliei speră că Jocurile Olimpice vor scoate economia din recesiune. Experienţele altor ţări sunt însă descurajatoare

Publicat in Ziarul Financiar, marți 22 mai 2012 ·

În urma găzduirii Jocurilor Olimpice din această vara, economia Marii Britanii va beneficia de impulsul de care are atât de multă nevoie, datorită turismului şi investiţiilor publice, care vor stimula activitatea şi pot scoate economia din re­cesiune, se arată într-un studiu al Băncii Angliei.

Conform estimărilor băncii centrale, impactul găzduirii Jocurilor Olimpice de pe 27 iulie până pe 12 august asupra Produsului Intern Brut ar putea fi un aport de aproximativ 0,2% în al treilea trimestru, scrie The Guardian.

Autorităţie britanice speră că Olimpiada va stimula cererea internă între lunile iulie şi septembrie atât de mult, încât ar putea să aducă economia britanică pe creştere după patru trimestre consecutive de declin. Construcţiile necesare evenimentului sunt finalizate, astfel că majoritatea cheltuielilor ocazionate de Jocurile Olimpice au fost deja făcute. Însă este posibil să mai fie necesare fonduri cu puţin înaintea începerii evenimentului şi în timpul desfăşurării acestuia.

Potrivit estimărilor comitetului londonez de organizare a Jocurilor Olimpice (Locog), este posibil ca investiţiile totale să se ridice la 2 miliarde lire sterline (2,48 miliarde euro), ceea ce reprezintă 0,5% din PIB-ul trimestrial. În luna martie, Locog a cheltuit 500 milioane lire sterline (622 milioane euro).

Economiştii au avertizat însă că orice impuls dat economiei ţării de fluxul de iubitori ai sportului veniţi din străinătate sau de creşterea consumului de bere şi de vânzarea mascotelor suvenir va fi de scurtă durată.

În ultimii 50 de ani, organizarea Jocurilor Olimpice nu a avut un impact puternic pe termen lung asupra performanţelor economice ale ţărilor gazdă, potrivit cercetărilor. O analiză făcută de Citigroup arată că progresul PIB-ului înregistrat în cele şase luni de dinaintea începerii Olimpiadei a fost urmat de scăderi în următoarea jumăta

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 24 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 34 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, până vineri la prânz

Mediafax acum 24 minute
Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°