Apple s-a menţinut anul trecut pe prima poziţie în topul celor mai valoroase branduri din lume, dominat de companiile din sectorul IT&C, potrivit unui raport prezentat marţi de Millward Brown, agenţie din grupul WPP, informează Mediafax.
Valoarea brandului Apple a crescut anul trecut cu 19%, la 183 miliarde de dolari, reprezentând 37% din capitalizarea de piaţă a companiei, potrivit topului anual BrandZ al celor mai valoroase 100 de branduri din lume.
Facebook, care s-a listat vineri la bursa Nasdaq de la New York, a înregistrat cea mai rapidă ascensiune în top în 2011, brandul reţelei de socializare urcând în valoare cu 74%, la 33,2 miliarde de dolari, pe locul al 19-lea în top.
Şapte dintre primele 10 branduri sunt companii din sectorul IT&C, iar McDonald's şi Coca-Cola s-au menţinut pe locurile patru, respectiv şase.
Marlboro a urcat o poziţie, până pe şapte, în pofida campaniilor agresive împotriva fumatului derulate peste tot în lume.
Pe locul al doilea în top, după Apple, se regăseşte IBM, care a avansat cu o poziţie după creşterea valorii brandului cu 15%, la 116 miliarde de dolari.
Google a coborât cu o treaptă, până pe trei, înregistrând o scădere de 3% a valorii estimate a brandului, la 107,8 miliarde dolari.
Pe locul al patrulea este McDonald's, urmat de Microsoft, Coca-Cola, Marlboro, AT&T şi Verizon. Top 10 este închis de gigantul chinez China Mobile.
Directorul executiv al Millward Brown, Nick Cooper, a declarat pentru Reuters că poziţia dominantă a companiilor IT&C se datorează rolului transformaţional al acestora în societatea contemporană.
Valoarea brandurilor este estimată de Millward Brown pornind de la valoarea financiară a companiei sau a operaţiunilor care contribuie la producerea şi dezvoltarea brandului, combinată cu capacitatea fiecărei mărci de a-şi asigura loialitate.
Cooper