Comisia de Disciplină a LPF l-a sancţionat, marţi, cu avertisment pe acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, "în baza articolului 15, coroborat cu art.43.4, lit.b şi d şi art.53.4 din Regulamentul Disciplinar", informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, care a fost supervizor la partida Rapid - Oţelul Galaţi, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că nu a văzut incidentul de la finalul meciului în care a fost implicat George Copos.
"Nu ştiu exact, eu nu am văzut. Am înţeles însă de la observator că la finalul meciului a venit la stadion şi a fost ironic la adresa arbitrilor. Nu a intrat în cabina lor, dar a fost ironic în stilul dânsului", a menţionat Valentin Alexandru.
Tot marţi, Comisia de Disciplină a decis următoarele sancţiuni:
- clubul Petrolul Ploieşti - penalitate financiară de 10.000 de lei pentru scandările injurioase ale suporterilor
- clubul Universitatea Cluj - 20.000 de lei pentru incidentele provocate de suporteri
- clubul FC Vaslui - 10.000 de lei pentru incidentele provocate de fani
De asemenea, jucătorii Adrian Cristea (Universitatea Cluj), Bogdan Stoica (CS Mioveni) şi Claudiu Voiculeţ (Pandurii Târgu Jiu) au fost sancţionaţi cu câte o etapă de suspendare şi 740 lei penalitate sportivă.