În această seară, de la ora 22:00, se dă startul celei de-a 57-a ediţie a concursului Eurovision. Mandinga (foto) va fi numărul şase din prima semifinală de la Baku.
Aproximativ 25.000 de spectatori sunt aşteptaţi să urmărească evoluţia celor 18 ţări din Baku Crystal Hall, plus peste o sută de milioane de telespectatori se vor afla în faţa televizoarelor. Spectacolul va fi transmis în direct de TVR 1 şi TVR Internaţional, dar şi în format high definition pe TVR HD.
“De cum am ajuns în Azerbaijan am simţit că România este printre favoritele concursului din acest an, bucurându-se de o atenţie specială din partea presei internaţionale – a declarat şeful delegaţiei, Dan Manoliu. Am senzaţia că ne-am mai întâlnit cu o atitudine atât de pozitivă doar în 2006, când am fost cu Mihai Trăistariu în Grecia”. Repetiţiile au fost urmate numai de cuvinte de laudă, lumina a fost exclenetă, show-ul perfect, iar Elena Ionescu este în voce! Ar fi minunat ca şi în concurs să iasă totul aşa cum a fost pregătit. “Vom avea flăcări, artificii şi cadre dinamice”, promite Manoliu. “Cred că anul acesta vom intra între primii cinci în finală şi avem o şansă să câştigăm concursul”, a mai grăit şeful de delegaţie. Curajoasă declaraţie! Şi ambasadorul român la Baku, Daniel Cristian Ciobanu, a dat de ştire că România s-ar putea trezi cu medalia de aur.
Însă, casele de pariuri cotează Suedia cu cele mai mari şanse de a câştiga ediţia din acest an. Deşi are şanse de a dovedi prima semifinală, România nu se află şi printre favoritele pentru finala Eurovision, din 26 mai.
Totuşi presa internaţională îi vede pe români capabili să aducă Eurovisionul la Bucureşti. Depinde foarte mult de cum se vor prezenta în această seară, mai urmează apoi şi finala în care Mandinga trebuie să profite de toate artificiile din dotare pentru a-i convinge pe europenii sceptici că România merită u