În zilele de glorie ale epocii sovietice, liderii comunişti erau descrişi de teoreticianul disident iugoslav Milovan Djilas drept "noua clasă" a cărei putere consta nu în proprietatea asupra avuţiei, ci în controlul exercitat asupra acesteia: toată averea statului era la cheremul lor, scrie The New York Times preluat de Rador.
Circula povestea anecdotică dar realistă, conform căreia Brejnev i-ar fi prezentat mamei lui umile biroul lui istoric, cu colecţia magnifică de maşini de lux străine şi vila sa impunătoare, cu mesele superbe, şi ar fi întrebat-o ce părere are - iar ea a răspuns: "Este minunat, Leonid, dar ce se întâmplă dacă se întorc bolşevicii?"
Dar dacă am da crezare chiar şi unei fracţiuni din istoriile care circulă, despre bogăţia şi stilul de viaţă al "prinţişorilor" din China - descendenţii generaţiei revoluţionarilor lui Mao -, Noua Clasă din China nu vrea doar controlul, ci şi proprietatea. Puţini din utlizatorii de internet din China ar putea crede că Bo Xilai, membru al Politburo şi şef de filială de partid a metropolei Chongqing, care a fost scos din partid în martie pe baza unor acuzaţii de corupţie, a fost o excepţie.
De ce a devenit proprietatea asupra averii atât de importantă pentru elita chineză? Şi de ce îşi trimit atât de mulţi lideri chinezi copiii să înveţe în străinătate? Un răspuns este cu siguranţă că nu au încredere în viitorul Chinei.
Ar putea părea straniu, având în vedere că chinezii şi-au propulsat ţara în vârful ierarhiei puterilor economice globale, în ultimii 30 de ani. Ei sunt aceiaşi care prognozează o aterizare dură pentru economia supraîncălzită - cu o creştere deja încetinită -, dar dobândirea bogăţiei este mai bine înţeleasă nu doar ca asigurare economică, sau pură lăcomie, ci şi ca pavăză politică.
Liderii comunişti ai Chinei se agaţă de convingerea lui Deng Xiaoping că menţinerea lor la p
