O conductă magistrală de ţiţei aparţinând OMV Petrom s-a spart, marţi, în zona localităţii Samara (Argeş), provocând poluarea pe o lungime de 4 kilometri a râului Cotmeana. O conductă magistrală de ţiţei aparţinând OMV Petrom s-a spart, marţi, în zona localităţii Samara (Argeş), provocând poluarea pe o lungime de 4 kilometri a râului Cotmeana.
Despre acest incident, inspectorul şef al Gărzii de Mediu Argeş, Ioan Ene, a declarat, pentru Mediafax: ”Este vorba despre o poluare masivă. Este un incident grav provocat de coroziunea conductei, veche de 30 de ani. Amenda poate să ajungă până la 100.000 de lei pentru poluator, dar important este acum să acţionăm pentru ca această poluare să aibă consecinţe cât mai mici pentru mediu, floră şi faună, să limităm proporţiile ei".
Ioan Ene a mai precizat că societatea poluatoare este obligată să readucă zona afectată la stadiul iniţial, pe cheltuiala proprie.
Reprezentanţii Petrom OMV şi ai Gărzii de Mediu Argeş încearcă să oprească prin baraje înaintarea petei de petrol în aval, la faţa locului aflându-se echipaje de intervenţie cu bărci şi baloţi de paie care acţionează pentru localizarea petrolului.