Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul "Trofeul calităţii", amânat pentru 30 mai

Publicat in Romania Libera, miercuri 23 mai 2012 ·

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, miercuri, pentru 30 mai, dezbaterile în dosarul "Trofeul calităţii", în care este judecat fostul premier Adrian Năstase.

Judecătorii ar fi trebuit la termenul de miercuri să înceapă audierea inculpaţilor, însă doi dintre ei, Irina Paula Jianu şi Diana Gasparovici, au lipsit din sala de judecată, invocând motive de sănătate.

Tot miercuri, avocaţii au ridicat problema presiunilor care se fac din spaţiul public asupra judecătorilor din acest dosar, însă preşedintele completului, Livia Stanciu, a replicat că 'nu se simte presionată'.

'Noi nu am ridicat decât problema ca judecătorii să analizeze dacă nu cumva şi alte intervenţii din spaţiul public, şi mă refer în mod direct la intervenţiile doamnei Monica Macovei la posturile de televiziune, în care a nominalizat pe membrii completului de judecată şi în care a avut nişte afirmaţii extrem de grave cu privire la acesta, nu ar putea constitui pentru completul de judecată, deci nu pentru noi apărătorii, modalităţi de sesizare a CSM', a declarat avocatul Ion Cazacu.

În timpul desfăşurării procesului, câţiva membrii ai mişcării 'Noua Republică' au protestat în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a denunţa eventualele presiuni politice care se fac în acest dosar.

'Am venit astăzi pentru a vedea dacă judecătorii din România sunt sau nu supuşi unei presiuni politice. Inculpatul Adrian Năstase trebuie judecat fără nicio presiune politică', a declarat liderul mişcării, Mihail Neamţu.

Pe 22 mai, consilierul juridic al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) a depus o cerere prin care anunţă că instituţia pe care o reprezintă nu se mai constituie parte civilă în dosar, deoarece ISC nu a fost prejudiciată.

DNA l-a trimis în judecată pe 20 ianuarie 2009 p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 4 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 6 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum o ora
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 9 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 10 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°