Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei ambulanţe SMURD noi

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 23 mai 2012 ·

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltenia“ din judeţul Dolj are, de ieri, în dotare, trei noi ambulanţe SMURD. Este vorba despre trei autospeciale de prim ajutor, fiecare dotată cu şofer şi doi paramedici, deci fără cadre medicale la bord. Menirea lor este să preia pacientul şi să-l transporte la cea mai apropiată unitate sanitară pregătită să-i acorde îngrijirile medicale de specialitate.

Două astfel de ambulanţe SMURD se află deja în dotarea unităţilor de pompieri din Băileşti şi Calafat. Alături de acestea, cele trei maşini noi vor fi alocate unităţii de pompieri din Bechet, Secţiei de Pompieri Işalniţa şi Detaşamentului 2 de Pompieri Craiova de pe strada Henry Ford. Urmează ca în dotarea ISU Dolj să intre în curând încă două astfel de maşini, una urmând să fie alocată pompierilor din Segarcea, iar alta va rămâne în Craiova, drept rezervă a echipajelor deja existente. Finanţarea pentru achiziţionarea acestor maşini este asigurată de Ministerul Sănătăţii, preţul unei asemenea ambulanţe ridicându-se la circa 60.000 de euro.

„Sunt autospeciale de tip B2, adică ambulanţe pregătite pentru intervenţii de rutină fără medic, dar care, la nevoie, pot avea o serie de aparate medicale ce pot fi folosite de personal medical avansat. Ele dispun de echipament pentru transportul pacientului, pentru imobilizarea, monitorizarea şi administrarea oxigenului, dar şi de o serie de medicamente pe care echipajul nu le foloseşte în mod curent, dar care sunt pregătite pentru a fi folosite de un medic de urgenţă sau de un echipaj medical venit la întâlnire“, a explicat dr. Luciana Rotaru, şeful SMURD Dolj.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltenia“ din judeţul Dolj are, de ieri, în dotare, trei noi ambulanţe SMURD. Este vorba despre trei autospeciale de prim ajutor, fiecare dotată cu şofer şi doi paramedici, deci fără cadre medicale la bord

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 43 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 31 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 50 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 24 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°