Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SMURD Târgu-Mureş într-un reportaj al Canal Arte

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 23 mai 2012 ·

Sistemul medical de urgenţă din Târgu-Mureş a ajuns în vizorul francezilor, pentru realizarea unui reportaj de către televiziunea Canal Arte despre sistemele de urgenţă din întreaga Europă.

SMURD Târgu-Mureş este un punct de referinţă al sistemului medical de urgenţă românesc, motiv pentru care a fost cuprins într-un reportaj al televiziunii franceze. “Au filmat tot sistemul UPU, ambulanţe, elicopterul, dispeceratul 112, totul. Ei fac reportajul şi vom vedea când va fi difuzat în septembrie sau octombrie cum este sistemul de aici şi cel din alte ţări. Sistemul din România este un sistem cunoscut care a ajuns în vizorul multora, colaborăm cu mai multe ţări. Este un sistem care atrage atenţia prin modul lui de organizare şi bineînţeles există un schimb de experienţe permanent între noi şi colegii din Franţa, Marea Britanie, Germania”, a declarat dr. Raed Arafat, subsecretarul de stat n Ministerul Sănătăţii şi fondatorul SMURD.

Echipa televiziunii franceze a filmat inclusiv noul sediu al SMURD de la parterul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, care, potrivit dr. Arafat, se află în procent de 95% finalizat.

„Acum se montează aparatele, construcţia este în proporţie de 95-98% finalizată. Au mai fost modificări, dar acum suntem pe ultimii zece metri de parcurs”, a mai spus dr. Arafat.

Pacienţii care vor ajunge în noul sediu SMURD vor avea parte nu numai de servicii medicale la standarde moderne, ci şi de o atmosferă şi un peisaj diferit total, faţă de cel cu care s-au obişnuit în actualul sediu, la baracă.

Sistemul medical de urgenţă din Târgu-Mureş a ajuns în vizorul francezilor, pentru realizarea unui reportaj de către televiziunea Canal Arte despre sistemele de urgenţă din întreaga Europă.

SMURD Târgu-Mureş este un punct de referinţă al sistemului medical de urgenţă românesc, motiv pentru care a fost cuprins într-un reportaj al

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum 2 ore
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 6 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 4 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum 2 ore
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 11 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum o ora
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 11 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 4 ore
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 6 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°