Întorsătură mai mult sau mai puţin ciudată în dosarul retrocedărilor Constanţei, care se judecă la Curtea de Apel Bucureşti şi în care primarul Radu Mazăre şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, sunt acuzaţi de fapte de corupţie. Trimis pe rolul instanţei de aproape patru ani, cazul a prins prima campanie electorală pentru alegerile locale. Adică alegerile în care diverşi contracandidaţi încearcă să-i ia scaunul primarului Mazăre.
Desigur, vizat de campanie este şi scaunul preşedintelui Consiliului Judeţean. Şi aşa, în toiul forfotei electorale, eligibilii Constanţei ar trebui, vrând-nevrând, să lase deoparte treburile urbei măcar pentru o zi, pentru a se prezenta la Curtea de Apel Bucureşti, în vederea audierii. Ceva mai puţin zgomotos decât edilul şi, totodată, colegul său de partid, actualul preşedinte al CJC a păstrat un oarecare mister cu privire la faptul dacă va da sau nu declaraţii în faţa judecătorilor bucureşteni în procesul în care este acuzat de fapte de corupţie. La capătul opus, primarul Mazăre a anunţat de la bun început că va da declaraţii în faţa instanţei de judecată legate de acuzaţiile pe care i le aduc procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, întrucât vrea să se afle adevărul.
„Asociere pentru săvârşirea de infracţiuni"
Mai mult decât atât, edilul a anunţat că va solicita şi efectuarea unei expertizei în cauză, solicitare despre care primarul spune că i-a fost respinsă constant pe parcursul desfăşurării urmăririi penale, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Concret, acuzaţiile care i se impută lui Mazăre şi Constantinescu de către procurori sunt de „abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni". De aseme