Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bunicul şi-a reclamat nepotul în vârstă de 13 ani că l-a tâlhărit

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 23 mai 2012 ·

Un bărbat în vârstă de 65 de ani şi-a dat nepotul pe mâna poliţiei, susţinând că acesta din urmă, un minor de doar 13 ani, l-a tâlhărit.

Constantin G., din comuna Pârteştii de Jos, le-a spus poliţiştilor că, în noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 mai), în timp ce se afla acasă cu soţia, nepotul său, împreună cu alţi patru tineri pe care nu îi cunoaşte, l-a agresat fizic şi i-a luat o sumă de bani din locuinţă, precum şi alte bunuri.

Bărbatul le-a povestit poliţiştilor că în acea noapte, în jurul orei 24:00, a auzit pe cineva strigând în curte şi a recunoscut vocea ca fiind a nepotului său, cel care a locuit la el până în urmă cu două săptămâni.

S-a dus la uşă să vadă ce se întâmplă, moment în care în casă au intrat cei patru tineri necunoscuţi şi nepotul lor care, fără nici un motiv, i-au lovit pe proprietar şi soţia acestuia, după care au sustras dintr-un dulap suma de 1.000 de lei, iar de pe o masă un telefon mobil.

Constantin G. susţine că agresorii i-au luat şi zece kilograme de făină de grâu, zece kilograme de orez şi circa 25 de kilograme de făină de porumb.

Poliţiştii care se ocupă de acest caz au câteva semne de întrebare privind veridicitatea reclamaţiei, mai ales că atât reclamantul, cât şi soţia sa s-au încurcat în declaraţii.

Constantin G. a reclamat fapta abia la începutul acestei săptămâni, susţinând că între timp a reparat şi uşa care, potrivit afirmaţiilor sale, a fost forţată de agresori.

Cercetările sunt continuate de cadre ale Secţiei Poliţiei Rurale Gura Humorului.

Un bărbat în vârstă de 65 de ani şi-a dat nepotul pe mâna poliţiei, susţinând că acesta din urmă, un minor de doar 13 ani, l-a tâlhărit.

Constantin G., din comuna Pârteştii de Jos, le-a spus poliţiştilor că, în noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 mai), în timp ce se afla acasă cu soţia, nepotul său, împreună cu alţi patru tineri

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 2 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 8 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 3 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 4 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 5 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 5 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 6 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°