Se pare că designerului i-a plăcut foarte mult de noua Bianca şi astăzi a venit într-o pauză publicitară să o revadă pe fosta lui iubită. Cei doi s-au bătut cu perne şi roşcata l-a alergat prin platou semn că a enervat-o foarte tare aseară.
"Chiar trebuie să filmaţi tot? A pus iar mâna pe mine, îmi venea să-i dau una, s-a ferit! Nu e normal să se comporte aşa nu ştiu care e scopul acestei atitudini" a spus Bianca cu privire la pauza publicitară în care s-a întâlnit cu fostul iubit.
"Am dormit foarte bine, n-am visat nimic. Cătălin s-a purtat ca un copil tocmai de aceea vreau să clarific situaţia. Suntem prieteni, ce s-a întâmplat aseară a fost o întâmplare între doi foşti iubiţi. În cazul de faţă aparenţele înşală. Cătălin nu se purta aşa cu mine când am fost împreună. Am văzut un Cătălin puţin diferit de cum îl ştiam eu. Eu am luat totul ca pe o glumă. El nu mă iubeşte, se joacă, s-a jucat cu vorbele, la un moment dat a întrecut măsura şi chiar mă enervasem. Aveam emoţii că nu ştiam că mă voi întâlni cu el în emisiune, el e un om imprevizibil. Nu cred că e bine atâta timp cât reacţionează aşa. Nu o să îi permit să se mai joace cu mine. Dacă era atât de bun rămâneam cu Bote, a fost alegerea mea, eram într-o relaţie cu el şi l-a ales pe Cristea. Nu există termen de comparaţie între ei" a spus Bianca la CANCAN TV.
"Lui Adrian i s-a părut puţin deplasat ce s-a întâmplat aseară, însă nu am avut o discuţie care să ne afecteze relaţia. Nu a existat niciun fel de conflict între mine şi Adrian aseară" a mărturisit ea cu privire la relaţia ei.
Moment istoric in culisele emisiunii CANCAN TV! Botezatu i-a cerut iertare lui Cristea pentru ca s-a dat la Bianca Se pare că designerului i-a plăcut foarte mult de noua Bianca şi astăzi a venit într-o pauză publicitară să o revadă pe fosta lui iubită. Cei doi s-au bătut cu perne şi roşcata l-a alergat prin