Premierul Victor Ponta vrea să se adreseze Plenului reunit al Parlamentului pe teme ce vor fi dezbătute la reuniunea Consiliului European din 28 iunie, iar forul legislativ să desemneze pe cel care să reprezinte România la lucrările Consiliului.
Astfel, Guvernul cere conducerii Parlamentului să stabilească ziua şi ora la care să se reunească cele două Camere legislative şi să dea un mandat celui care va reprezenta România la Consiliul European din 28 iunie, a declarat premierul Victor Ponta.
”Aştept ca cele două Birouri permanente să stabilească ziua şi ora la care va avea loc această reuniune a Camerelor reunite, evident aşteptând ca Parlamentul să dea un mandat celui care va reprezenta România la Consiliul European oficial din 28 iunie, în aşa fel încât poziţia României să aibă toată legitimitatea şi toată puterea de aplicare necesară”, a spus Ponta, după şedinţa de Guvern în care s-a adoptat scrisoarea către Legislativ.
Şeful Guvernului vrea să se adreseze astfel Parlamentului privind problematica la nivel european. ”Intenţionez să mă adresez Parlamentului României pentru a prezenta situaţia actuală pe teme pe care opinia publică le cunoaşte - aderarea la Spaţiul Schengen, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie, problema absorbţiei fondurilor europene, situaţia negocierilor pentru viitorul mecanism multianual de finanţare în perioada 2014-2020”, a enumerat Ponta.
El a arătat că are altă opinie decât cea a preşedintelui Traian Băsescu privind reprezentarea la Consiliul European, dar nu doreşte să exporte disputa internă pe acest subiect.
”Deşi am altă opinie şi altă opţiune decât a preşedintelui ţării, nu doresc şi nu voi face niciodată nimic de natură să exporte dincolo de graniţele ţării un conflict de natură instituţională existent în România. Nu o să mă vedeţi mergând în acelaşi timp la o reuniune europeană, pentru a