Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ADR Oltenia cere redeschiderea finanţărilor UE pentru turism

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 23 mai 2012 ·

Aplicaţiile pe POR sunt suspendate din cauza depăşirii bugetului pe perioada 2007-2013. Proiecte de circa 12 milioane de euro aşteaptă finanţare. Printre ele se află cele privind reabilitarea bisericilor „Sf. Ilie“ şi „Madona Dudu“ din Craiova.

Depunerile de proiecte cu finanţare europeană în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) au fost suspendate din cauza depăşirii bugetului alocat pentru perioada 2007-2013. Potrivit ultimei statistici, în Oltenia au fost depuse 872 de proiecte cu o valoare totală de 1,32 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 167% faţă de alocare. Au fost semnate contracte şi se află în curs de implementare 349 de proiecte în cadrul POR, suma solicitată fiind de 520 de milioane de euro, adică 92% din totalul alocat regiunii Oltenia. Pe de altă parte, statistica la nivel naţional spune că România are un grad de absorbţie pe POR de doar 15%. „Această diferenţă apare din cauza modului în care se fac plăţile pe POR. Beneficiarii proiectelor primesc întreaga sumă solicitată din bugetul naţional, apoi România îşi decontează aceşti bani de la UE. Birocraţia face ca rata decontării să fie atât de mică. Cele mai multe plăţi vor fi decontate în 2014-2015“, a explicat Marilena Bogheanu, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia.

ADR cere redistribuirea fondurilor

Cele mai multe fonduri în cadrul POR au fost solicitate de beneficiari din Dolj (176,6 milioane de euro), Vâlcea (100 de milioane de euro), Mehedinţi (98 de milioane de euro), Gorj (74,6 milioane de euro) şi Olt (68,4 milioane de euro). Trebuie remarcat că pe anumite domenii de intervenţie valoarea proiectelor în derulare depăşeşte alocarea iniţială. Aşa este, spre exemplu, Domeniul Major de Intervenţie (DMI) 1.1 - Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - Poli de creştere (140%), DMI 2.1 - Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţe

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 12 minute
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Premierul Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 12 minute
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 3 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 3 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°