Zona euro a arătat o solidaritate fără precedent faţă de Grecia şi poporul său şi a promis deja că va susţine financiar Atena atât timp cât va fi necesar, presupunând că aceasta îşi menţine angajamentul de a aplica reformele structurale, esenţiale pentru reluarea creşterii, a declarat preşedintele Comisie Europene, Jose Manuel Barroso, după întrevederea avută cu premierul interimar grec Panayotis Pikramenos.
Oficialul grec va participa miercuri seară, la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului European.
''Am reiterat dorinţa puternică a Comisiei ca Grecia să rămână membră a zonei euro şi vom continua să facem tot posibilul pentru ca acest lucru să se întâmple. Zona euro a arătat o solidaritate fără precedent faţă de Grecia şi poporul său şi a promis că va susţine financiar Atena atât timp cât va fi necesar, presupunând că aceasta îşi menţine angajamentul de a aplica reformele structurale, esenţiale pentru reluarea creşterii. În lipsa acestei solidarităţi, Grecia nu va fi capabilă să revină pe calea creşterii şi a prosperităţii. De aceea, am subliniat importanţa menţinerii de către Grecia a angajamentelor asumate'', a afirmat Barroso.
El a adăugat că poporul grec a făcut sacrificii imense, dar a precizat că ''cea mai puţin dificilă cale (pentru depăşirea crizei) este de a implementa deplin al doilea program convenit de Grecia şi partenerii săi internaţionali'', aceasta fiind cea mai rapidă modalitate de luarea a creşterii şi ocupării forţei de muncă.
Marţi, vicepreşedintele CE Olli Rehn a subliniat că mesajul executivului comunitar la reuniunea la nivel înalt a UE va fi acela că doreşte ca Grecia să rămână în familia europeană şi în zona euro. ''Zona euro a stat alături de Grecia pentru a depăşi toate dificultăţile. Vom continua să facem acest lucru, nu numai printr-un nivel fără precedent al asistenţei