Cristian Ţânţăreanu a reuşit să dribleze cu succes şi cancerul de colon şi criza financiară!
Omul de afaceri s-a întors, recent, de la Paris unde a făcut un control la medicii care l-au operat în urmă cu doi ani şi jumătate de cancer la colon. Analizele i-au ieşit perfecte, aşa că acum s-a reapucat de afaceri.
Criza financiară l-a lovit la buzunare şi pe miliardarul de la Corbeanca, acesta fiind nevoit să sisteze anul trecut, în iunie, lucrările la spa-ul pentru nudişti, primul în România de acest gen, pe care intenţionează să-l deschidă în zonă.
Anul acesta, însă, miliardarul şi-a revenit cu banii şi a început din nou să investească în afacere. "Băgasem cinci milioane de euro şi nu mai aveam bani deloc.Acum mi-am mai revenit cât de cât, aşa că am reluat lucrările. Sper ca, în aprilie 2013, să deschidenm spa-ul, pe care l-am făcut după modelul unuia din Germania", a declarat Ţânţăreanu pentru Click!
A stopat lucrările anul trecut
În primăvara anului trecut, Ţânţăreanu a fost nevoit să oprească lucrările la viitorul spa. Acum, promite că va deschide centrul de distracţie pentru nudişti anul viitor, în aprilie.