Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Egipt: Primele alegeri prezidenţiale de după căderea regimului Mubarak

Publicat in rfi, miercuri 23 mai 2012 ·

Egiptenii sunt chemaţi la urne, miercuri şi joi, pentru a-şi desemna preşedintele. 12 candidaţi se află angajaţi în cursa pentru funcţia supremă în stat, deşi militarii s-ar putea să rămână de fapt la putere. Pentru prima dată, însă, în ultimii 60 de ani, egiptenii trăiesc un moment de veritabilă democraţie, iar numele celui care va câştiga aceste alegeri nu va fi ştiut decât joi seară.

Nu este ştiut numele câştigătorului, dar se ştie cine este favoritul: Amr Moussa, 75 de ani, fost ministru de Externe pe vremea lui Hosni Mubarak, devenit apoi şef al Ligii Arabe. Lui Amr Moussa i se reproşează că în anii cât Hosni Mubarak a condus Egiptul cu o mână de fier, nu a îndrăznit să-l critice pe acesta nici măcar o dată. În prezent, însă, el pare să beneficieze de o veritabilă popularitate şi promite că nu va lăsa Egiptul nici să se întoarcă pe vechiul drum al dictaturii, dar nici să cunoască anarhia.

Pentru a prezenta mai nuanţat tabloul confruntării electorale actuale în Egipt, putem spune că meciul va fi disputat însă între patru candidaţi: doi islamişti şi doi “liberali” legaţi de fostul regim, unul dintre ei fiind Amr Moussa, iar altul un fost general, Ahmed Chafik, favorit al armatei.

De la revoluţia din februarie anul trecut, care a dus la alungarea de la putere a lui Hosni Mubarak, egiptenii au intrat într-o epocă de tranziţie frământată, marcată de revenirea pe scena politică a islamiştilor (a Fraţilor Musulmani), dar şi a islamiştilor radicali, a salafiştilor.

În acelaşi timp şi alte curente sunt vizibile şi au intrat în dezbatere, în ciuda unui joc ambiguu practicat de armată, care vrea să rămână arbitrul situaţiei, dar şi să-şi păstreze privilegiile, printre altele controlul unor vaste sectoare ale economiei.

Aceste alegeri prezidenţiale marchează însă o nouă etapă în maturizarea politică a tinerei democraţii egiptene, deşi mul

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 38 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 40 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 48 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°