Conducerile unităţilor de învăţământ din județul Arad trebuie să achiziționze mobilierul şi materialele didactice pentru cele peste 170 de clase pregătitoare. Decizia a fost luată de conducerea Ministerului Educaţiei în urma unui audit efectuat la nivelul întregii ţări.
Au fost constatate întârzieri semnificative în procedurile de achiziţie a mobilierului şi materialelor didactice necesare clasei pregătitoare. Exista riscul real de a nu avea mobilierul în şcoli la 13 septembrie. Din acest motiv, ca singură soluţie posibilă în acest moment, s-a decis transferarea fondurilor de la nivelul regiunilor către unităţile de învăţământ şi, totodată, transferarea responsabilităţii achiziţiilor către directorii de unităţi şcolare.
În ceea ce priveşte suma alocată pentru achiziţionarea materialelor didactice, s-au constatat întârzieri şi mai mari.
Directorii de şcoli vor avea la dispoziţie suma de 200 de lei per elev pentru a face achiziţiile.
Astfel, în judeţ vor fi înfiinţate 171 de clase pregătitoare, dintre care 40 vor fi în municipiu. În aceste clase s-au înscris 2521 de copii.
Sala de clasă din şcoală va fi adaptată vârstei copiilor, în aşa fel încât să permită învăţarea prin joc şi pregătirea pentru clasa I, utilizând resurse de învăţare adecvate. Urmau să fie folosite resurse ale învăţării moderne, adaptate scopului clasei pregătitoare.