Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asfaltări de 4,5 milioane de euro la Luduș

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 23 mai 2012 ·

Unul dintre cele mai importante proiecte derulate de autoritățile locale din Luduș în perioada 2008-2012 este cel de modernizare a unor străzi cu o lungime totală de 11,8 kilometri şi o valoare de 4 milioane de euro, obţinuţi printr-un credit de către fosta administraţie. “La finalul lui 2009 am reuşit să finalizăm Cartierul Luduş Est şi în 2010 strada 8 Martie. Aici există un tronson de 80 de metri, care nu s-a asfaltat datorită alunecărilor de teren din zonă, lucrări de consolidare care costă miliarde de lei. Din păcate a trebuit să refacem anumite lucrări ale fostei administraţii. De exemplu în străzile Vânătorilor şi Uzinei de Apă există lucrări care suntem obligaţi să le reface”, a precizat Florin Urcan, primarul orașului Luduș.

Potrivit acestuia, în anul 2011 s-a asfaltat şi strada Mihai Eminescu, în această primăvară urmând să se finalizeze şi trotuarele. “De asemenea, oraşul Luduş a aplicat la Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, program susţinut de Guvernul României, cu alte lucrări de asfaltare drumuri, astfel: asfaltare DJ151 Luduş – Roşiori, de la fostul CAP până la ieşirea din Roşiori, 4,8 kilometri, având o valoare de 10.993.129 de lei. Mai urmărim şi asfaltarea străzilor Câmpului, Izvorului, Traian, Frăgarilor, Avram Iancu, Primăverii, Gării, Mioriţei, Grădinilor, Trandafirilor, Topitoriei, Magnoliei, Ion Vlăduţiu, Garofiţei, Rândunelelor, Bradului, cu o lungime totală de 4,6 kilometri şi având o valoare de 7.026.895 de lei. În total, oraşul Luduş beneficiază prin acest program de peste 4,5 milioane de euro, de la Guvernul României”, a subliniat Florin Urcan.

Momentan, lucrările sunt scoase la licitaţie, urmând să înceapă executarea lor în acest an.

“Primul cuvânt care îmi vine în minte pentru a caracteriza acest mandat de primar pe care luduşenii mi l-au încredinţat, este munca. Foarte multă m

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 49 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 47 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 33 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Starbucks, condamnată să plătească 50 de milioane de dolari pentru o cafea prea fierbinte

HotNews acum o ora
Un juriu din California a obligat vineri Starbucks să plătească daune de 50 de milioane de dolari unui șofer care a suferit arsuri grave din cauza unui capac de băuturi fierbinți fixat necorespunzător, scrie CNN. Michael Garcia ridica băuturi de la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°