Testul de memorie este disponibil începând de luni în sistemul medical de sănătate din Marea Britanie. Testul are capacitatea de a face diferenţa dintre procesul de uitare, considerat normal, şi mult mai periculoasele pierderi de memorie, care pot semnala declanşarea demenţei. Diagnosticarea în stadii timpurii le permite pacienţilor să beneficieze de tratament medicamentos atunci când au cel mai mult nevoie de el, iar acest fapt îi ajută să lucreze şi să aibă o existenţă independentă pentru mai multă vreme.
Barbara Sahakian, profesor la Universitatea Cambridge, care a contribuit la conceperea acestui test, denumit CANTABmobile Test, spune că acest program pe computer ar trebui folosit de toate persoanele în vârstă de peste 65 de ani. Folosind un computer cu ecran tactil sau un iPad, pacienţii trebuie să efectueze şase sarcini. Într-unul dintre exerciţii, ei trebuie să memoreze locul unor obiecte şi apoi să îşi amintească poziţiile acestora, după câteva secunde.
Testul cuprinde şi întrebări care au legătură cu viaţa lor de zi cu zi, dar şi alte exerciţii create cu scopul de a identifica acei pacienţi care sunt mai degrabă deprimaţi, nu pe cale de a-şi pierde memoria. Acest test rapid este conceput pentru a identifica pierderile de memorie care apar în fazele incipiente ale demenţei senile. Testul afişează rezultatele instantaneu şi poate fi folosit inclusiv de infirmiere sau de alţi angajaţi din sistemul medical de sănătate, pentru a degreva agenda de lucru - care poate fi uneori extrem de încărcată - a medicilor.
Scorul unui pacient - care ţine cont de vârsta, sexul şi educaţia acestuia - reprezintă un factor determinant în decizia de a-l trimite la o clinică specializată în tulburări de memorie, unde va face teste suplimentare şi va primi tratament.
Potrivit creatorilor săi, în ciuda duratei sale extrem de scurte, noul test prezintă un grad