Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adormitul potrivit pe scaunul potrivit

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 23 mai 2012 ·

Stai câteodată şi te întrebi de ce câte unul sau altul sunt puşi pe diverse posturi, să ocupe anumite scaune.

Cum ar fi directoraşii ăştia numiţi politic, pe care îi pun „păpuşarii" pe câte un fotoliu, pentru că i-au văzut cât de bine... dorm. Ori, am putea bănui că-s atât de uşor manevrabili încât sunt de-a dreptul indispensabili.

Cine ar fi crezut, spre exemplu, că numitul Georgescu Daniel ar putea ajunge vreodată director la o companie de stat. Zic şi eu, aşa, nu că aş avea ceva cu omul. Am mai zis asta, consider că a făcut o treabă destul de bună în privat din moment ce a „păpat" banii CJC prin diversele licitaţii pe care le-a câştigat. Cum va face acum? Cum va păzi el Canalul? Cum şi ce are de câştigat PSD-ul cu Georgescu la cârma ACN-ului? Oricum, postul a fost râvnit de mulţi. Să nu-l uităm pe Valentin Zeicu, cel care şi-a dorit atât de tare fotoliul de la Canalele Navigabile, încât parcă a aşteptat la colţ debarcarea lui Ovidiu Cupşa. Acum, din nou într-o uniune de guvernare, Cupşa vrea alt post. La Canal lasă pe altul. Ce a făcut, vă întreb, Zeicu în ultimii ani? Aţi văzut voi ceva? Că noi nu. S-a aşternut tăcerea peste Canal. Chiar şi pe vremea lui Cupşa mai era ceva mişcare. Ori, cel puţin ne-am amuzat copios când prietenul său, Horia Bud, a încheiat „la oha" cel mai mare contract din istoria companiei. Firesc, licitaţia a fost câştigată, contractul neparafat. Păcat de un teren pierdut degeaba.

Dacă atunci, pe vremea penelistului, lucrurile au stat aşa, acum, în era Mazăre, ne vom mai amuza vreun pic?

Cunoscuţi ca fiind de gen... „cotropitor", mai marii pesedeului constănţean nu prea au lăsat ceva în urma lor, ci doar în vistieriile personale. Ori ale acoliţilor, este drept. Şi uite cum „păpuşarii" pun oameni de paie pe scaune. Adormiţii potriviţi în fotoliile potrivite. Unii uşor manevrabili întru bunăstarea „păpuşarului". Unu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 6 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 6 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 12 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 10 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 9 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 4 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 6 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°