Că Parisul merită oricând văzut, puţini ar putea să nege. Există însă împrejurări în care o vizită în Oraşul-lumină se justifică mai mult decât de obicei. Despre o astfel de ocazie – expoziţia dedicată fabuloasei colecţii Netter, reunind lucrări de Modigliani, Utrillo sau Soutine – ne povesteşte dna Paula Romanescu, la Arte frumoase.

Primul Mare Război – la Grande Guerre – se încheiase. Lumea avea nevoie să uite urâtul, să se distreze, să danseze, să iubească, să trăiască liber. Era perioada „anilor nebuni“ – les années folles. „Centrul“ lumii artistice era în Montparnasse. Baluri, carnavaluri, alcool, droguri, artă, amoruri, sărăcie, vânători de tablouri pentru care se plătea preţul unui prânz stropit cu un pahar de vin. Vânaţii – Modigliani, Soutine, Valadon, Utrillo, Fernand Léger, Chagal, Zadkine etc. Asociaţiile de artişti ruşi, scandinavi, americani dădeau multe petreceri, la care participau, pe lângă Gertrude Stein, Hemingway, Dos Passos, Fitzgerald, Ezra Pound, Man Ray, Joyce, T. S. Eliot, şi foarte rezervatul sculptor Constantin Brâncuşi, dar şi Picasso, Tzara, Cocteau… Zicea Apollinaire: „În Montparnasse se bea şi se dansează, se fumează şi se iubeşte, se scrie şi se pictează (…). Fiecare vrea să-şi trăiască viaţa, reinventând dragostea ca pe o doctrină estetică sau un mod de a picta. Aici se trăieşte liber. Iată cheia: amor liber, artă liberă“. Toate bune şi… frumoase, numai că artiştii erau foarte liberi să cam moară de foame (nu şi de sete, că se mai găsea mereu câte cineva cu un pahar disponibil). În Parisul anilor nebuni avea să poposească şi un tinerel polonez – Zborowski – cu trei parale în pungă, să urmeze ceva studii pe la Sorbona. Isteţ, aventurier, simpatic, bun la toate, tânărul îşi investeşte „averea“ în desene semnate de pictori necunoscuţi (unul se chema Modigliani…), pe care le şi plasa, până la căderea serii, unor col