Candidatul UNPR pentru funcţia de primar al Sucevei, Adrian Macovei, a anunţat că una dintre problemele pe care le va avea în vedere în situaţia în care va fi ales va fi amenajarea de spaţii de joacă pentru copii şi a unui parc în cartierul Burdujeni. Adrian Macovei s-a întâlnit zilele trecute cu alegătorii din Burdujeni, considerând că acest cartier “este unul uitat adeseori de actuala conducere administrativ locală”.
Printre problemele majore pe care locuitorii le-au prezentat în prezenţa candidatului UNPR Suceava s-au numărat lipsa spaţiilor de joacă funcţionale pentru copii, inexistenţa unui parc pentru recreare, precum şi starea deplorabilă a unui iaz din această zonă.
“Este un iaz care aparţine Căilor Ferate Românie, dar care a fost uitat de multă vreme şi s-a transformat într-un adevărat bazin de boli pentru locuitorii din apropierea acestuia”, a declarat Macovei.
El a ţinut să precizeze că nu vrea să le ofere locuitorilor din Burdujeni promisiuni electorale legate de rezolvarea imediată a problemelor existente, dar în urma vizitelor efectuate a identificat deja câteva soluţii care ar putea fi aplicate în perioada următoare.
“Consider că şi cu costuri minime pot exista soluţii pentru ca şi zona gării Burdujeni să devină una accesibilă şi locuibilă, cu toate utilităţile necesare la dispoziţie”, a încheiat candidatul UNPR pentru Primăria Suceava.
Candidatul UNPR pentru funcţia de primar al Sucevei, Adrian Macovei, a anunţat că una dintre problemele pe care le va avea în vedere în situaţia în care va fi ales va fi amenajarea de spaţii de joacă pentru copii şi a unui parc în cartierul Burdujeni. Adrian Macovei s-a întâlnit zilele trecute cu alegătorii din Burdujeni, considerând că acest cartier “este unul uitat adeseori de actuala conducere administrativ locală”.
Printre problemele majore pe care locuitorii le-au prezentat în pre