Leul şi monedele statelor din regiune au început din nou să se deprecieze încă de marţi, ca urmare a scăderii euro în raport cu dolarul, din cauza neîncrederii investitorilor în capacitatea liderilor UE de a înregistra progrese notabile în combaterea crizei datoriilor, la summitul de miercuri. Astfel, cursul a urcat marţi până la un maxim al zilei de 4,4560 lei/euro, informează Mediafax.
Cotaţiile au continuat să crească uşor şi în şedinţa de miercuri, iar primele transferuri au fost realizate la 4,4550 - 4,4575 lei/euro, cu 0,25 - 0,35 bani peste ultimele cotaţii de marţi, de 4,4525 - 4,4540 lei/euro.
Ulterior, rata de schimb a urcat până la un maxim al primei ore de 4,4640 lei/euro, iar dealerii cred că rata de schimb poate avansa până la 4,45 lei/euro dacă Banca Naţională a României nu va interveni indirect în piaţă pentru a tempera deprecierea leului, prin vânzare de euro.
La scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,4630 - 4,4635 lei/euro, iar volumele de tranzacţionare erau peste media ultimelor şedinţe.
"Jucătorii pe leu/euro se aşteaptă ca BNR să reintervină indirect în piaţă pentru a temperea deprecierea leului, cel puţin în prima parte a zilei, astfel încât cursul de referinţă să urce puternic. Sunt presiuni de depreciere pe monedele statelor din regiune, deoarece acestea sunt considerate mai riscante decât euro. La rândul său euro s-a depreciat în raport cu dolarul, deoarece jucătorii nu au încredere că liderii UE vor lua decizii importante la summitul de miercuri pentru a combate criza datoriilor. De regulă, investitorii se retrag spre active mai sigure, iar dolarul este privit ca o monedă mai sigură decât euro şi, implicit, şi decât valutele din regiune. Din această cauză asistăm din nou la deprecierea monedelor statelor din regiune", a afirmat un dealer.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi o rată de re